Bulgaria da, România ba! Canada renunță la vizele pentru bulgari, pentru români încă nu se ştie

08 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Bulgaria da, România ba! Canada renunță la vizele pentru bulgari, pentru români încă nu se ştie

Potrivit Novinite, procesul se va face etapizat, primul pas urmând să fie făcut la 1 mai 2017. Atunci, cei care vor putea intra liber în Canada vor fi cetățenii bulgari care au viză pentru SUA, dar și cei care au mai intrat sau oamenii de afaceri.

Promisiunea a fost făcută telefonic de către premierul canadian Justin Trudeau în timpul unei conversaţii telefonice avute cu premierul premierul bulgar Boiko Borisov şi ministrul de Interne de la Sofia.

Discuțiile asupra chestiunii vizelor pentru Canada pentru cetățenii români și bulgari s-au intensificat la începutul acestui an, când Bucureștiul și Sofia au adus acest dosar în atenția Comisiei Europene.

Totuși, autoritățile canadiene au precizat că vor lua decizia de ridicare a obligativității vizelor pentru români și bulgari numai atunci când vor fi îndeplinite criteriile necesare.

România și Bulgaria sunt singurele țări ale Uniunii Europene ale căror cetățeni au nevoie de vize de intrare în Canada.

Despre eliminarea vizelor pentru Canada, pentru cetățenii români, premierul Cioloş declara, în urmă cu două săptămâni, că Trudeau l-a asigurat că, "în curând, o să vină cu o propunere în această direcție care sper să fie acceptabilă pentru noi".

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră