Camelia Bogdan: Eu am dispus confiscarea și de la Ioana Băsescu a un milion de euro

03 Ian 2017 | scris de Cristi Semeghin
Camelia Bogdan: Eu am dispus confiscarea și de la Ioana Băsescu a un milion de euro

Camelia Bogdan reacționează după apariția înregistrării audio în care Traian Băsescu vorbește despre modul în care judecătorul a fost implicat în procesul lui Dan Voiculescu, considerând că, dacă avea aceste informații, fostul președinte ar fi trebuit să le facă publice imediat după sentința dată în acest proces.

Judecătorul mai susține că nu-l cunoaște pe generalul SRI Florian Coldea și că l-ar fi întâlnit, în mod conjunctural, la o recepție a ambasadei americane. Ea a mai menționat că, probabil, reținerea din partea lui Traian Băsescu în ceea ce o privește s-a născut după ce a dispus confiscarea a un milion de euro de la fiica acestuia, Ioana Băsescu.

Din declarațiile Cameliei Bogdan se mai poate remarca că ea crede că înregistrarea a fost făcută publică de Traian Băsescu, nu de Sebastian Ghiță și că, pentru a câta oara, oamenii de prim rang din viața politică și socială a României nu s-ar întâlni niciodată dacă nu ar exista ambasada SUA la București si recepțiile sale.

_____________________________

Iata declaratiile oferite de Camelia Bogdan pentru Lumeajustitiei.ro:

"Camelia Bogdan: Stiti, in dosarul BCR, eu am dispus confiscarea si de la Ioana Basescu a un milion de euro, ca ea a perfectat ilegalitatea, adica toata frauda prin care 134 de milioane au patruns pe teritoriul Romaniei a fost perfectata de dumneaei. Va pot trimite hotararea, nu este nicio problema, pentru ca am trimis-o astazi si in dosarul meu de cercetare disciplinara, sa fac dovada ca nu am interese la notarul Jean Andrei…

Eu m-am inscris la Sectia I penala; avand nota mai mica, m-au repartizat la Sectia II penala. Am intrat cu 9,42. Dosarul ICA trebuia repartizat de ei de cand l-au arestat pe Mustata, dar in sectie toti judecatorii au zis sa se dea la cine vine la promovare. Eu nu mi-am dorit niciodata sa acced la Sectia a II-a penala a Curtii de Apel Bucuresti, m-am inscris la Sectia a I-a, gresind mai mult la proba teoretica am fost repartizata la Sectia a II-a. Nu a existat niciodata o intrevedere intre mine si presedintele Basescu, nici intre mine si generalul Coldea. Probabil pe generalul Coldea l-am vazut la Ambasada Statelor Unite (3 iulie 2014 – n.r.). Pe Traian Basescu l-am vazut doar la numire. Nu am vorbit, am stat intr-un grup doar cu magistratii cand am fost la Ambasada, inainte de pronuntare. Nimeni nu mi-a cerut mie vreodata vreo solutie sa dau in acest dosar.

ReporterPe piata circula o informatie ca se stia cu vreo trei zile inainte de pronuntare ca Voiculescu o sa primeasca 10 ani…

Camelia Bogdan: Bun, eu dau solutii cu doua cifre in toate dosarele de prejudiciu. E practica mea. In dosarele cu peste 10 milioane de euro. Asa am pronuntat si in (neinteligibil), am dat 12 ani, atat era maximul posibil, maximul special. Probabil s-au facut speculatii avand in vedere ca eu peste tot am spus ca acestea sunt standardele internationale avute in vedere, cu pedepse maxime, disuasive, proportionale cu gravitatea faptei. In Marea Britanie daca nu executi un ordin de confiscare de 1 milion de lire stai 15 ani la inchisoare. In dosarul BCR am dispus confiscarea onorariului de 1 milion de euro de la notarul Ioana Basescu. Si probabil exista o explicatie, tardiva, dupa doi ani, a fostului presedinte…

ReporterAr fi cumva ca o razbunare…

Camelia BogdanBineinteles. Ca daca totusi dorea sa spuna ca s-au facut aranjamente, spunea imediat dupa pronuntare, nu dupa doi ani. Nu?! Poate atunci ii convenea si acum nu ii mai convine ca dispun confiscarea de la toti cei care perfecteaza ilegalitati… Nu am ezitat sa confisc si de la fiica dumnealui, nu numai de la fiica domnului Voiculescu.

Eu eram la Tribunalul Bucuresti cand l-au luat pe Mustata din complet (29 aprilie 2014, n.r.). Niciodata nu am fost cointeresata, sa ma gandesc ca vreodata voi judeca acest dosar (dosarul ICA-Voiculescu, n.r.). Dovada a fost ca eu m-am inscris la Sectia I penala. Prima mea optiune a fost Sectia I penala. Ei mi-am dorit foarte mult sa merg la Sectia I penala.

ReporterDumneavoastra ati fost repartizata in dosarul asta pe 26 iunie 2014, cand erati inca la Tribunalul Bucuresti. La CAB ati inceput efectiv activitatea pe 1 iulie 2014…

Camelia BogdanEi au stabilit, la Sectia a II-a, au stabilit ca dosarul va fi repartizat celor care vor lua la promovare. A fost o intalnire a judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti inainte sa vin eu acolo. S-a gresit acolo, deoarece dosarul trebuia repartizat cum a fost arestat Mustata, din punctul meu de vedere. Dar acum nu-i vina mea ca am promovat, era dosarul pe rol… Eu am incercat de mai multe ori la promovare".

Trei lucruri trebuie punctate. S-a stabilit intre judecatori ca dosarul va fi luat de cei care vor lua examenul de promovare in functiile de executie, la nivelul Sectiei, inainte ca noi doi sa promovam (cu referire si la judecatorul Alexandru Mihai Mihalcea, colegul de complet al Cameliei Bogdan in dosarul ICA, n.r.). Eu m-am inscris la Sectia I penala, si pentru ca am luat media cea mai mica am fost repartizata la Sectia a II-a penala (judecatorii TMB Camelia Bogdan si Alexandru Mihai Mihalcea au promovat la CAB cu mediile cele mai mari – 9.425, respectiv 9.525 – dintr-un total de 22 de candidati, n.r.)Niciodata nu am discutat cu domnul Coldea si cu doamna Kovesi despre examenul de promovare si nici despre dosarul Voiculescu. Daca s-ar fi intamplat asa ceva probabil as fi intrat cu 10 la promovare, nu cu 9.42,– cea mai mica nota. Si nu la Sectia a II-a, in conditiile in care eu doream sa acced la Sectia a I-a. In al doilea rand, eu am dat 12 ani si in dosarul (neinteligibil), cel mai mare caz de coruptie judiciara (…)

ReporterDar la Voiculescu puteati dispune mai mult de 10 ani inchisoare?

Camelia BogdanBa da, puteam sa dau mai mult de zece ani daca faceam infractiunea continuata. Mai aveam un spor pe noul cod penal de pana la 3 ani. Puteam sa dau chiar si 10 ani si 1 zi ca sa stea 5 ani, dar nu m-am gandit. M-am gandit la o pedeapsa simbolica. Da, puteam sa dau mai mult, fiindca era infractiune continuata. Acesta a fost rezultatul deliberarii cu colegul (Alexandru Mihai Mihalcea, n.r.)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră