E vremea BICICLETELOR! ZECE RECOMANDĂRI pentru a evita accidentele rutiere

08 Iul 2015
E vremea BICICLETELOR! ZECE RECOMANDĂRI pentru a evita accidentele rutiere
Suntem în plină vară şi - ca să mai alungăm puţin şi căldura - o pedalare ar pica de minune. Aşa că, străzile au inceput să fie populate de biciclişti. Mersul pe bicicletă este plăcut, distractiv, dar şi sănătos. Din păcate, pedalatul fără atenţe şi fără a respecta anumite reguli de circulaţie poate fi şi periculos. Uneori, chiar  mortal. Potrivit unor statistici, în România mor anual peste 150 de biciclişti în accidente rutiere, ceea ce reprezinta 9% din totalul deceselor de pe şosele. Numărul de decese a scăzut în ţările care obligă măcar o parte dintre ciclişti să poarte cască, arată un raport al Comisiei Europene. Poliţiştii vă oferă, şi ei, câteva recomandări pentru o pedalare sigură pe şosele. 

  1. Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul!

   2. Circulaţi cat mai aproape de marginea din dreapta a drumului!
   
  3. Când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul!
    
  4. Nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice!

   5. Când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!

   6. Nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!

   7. Este recomandabil să purtaţi o cască de protecţie omologată!

    8. Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare alba sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare)!

    9.. Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!

    10. La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră