Băsescu recunoaşte: înregistrările lui Ghiţă sunt reale!

04 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Băsescu recunoaşte: înregistrările lui Ghiţă sunt reale!

 

"Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:

1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;

2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;

3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;

4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;

5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);

6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a dat publicităţii un nou episod din seria dezvăluirilor despre sistemul statului de drept. Traian Băsescu a fost înregistrat când dezvăluia că statul este unul mafiot, iar marile dosare din justiţie aveau un traseu prestabilit.

CITIŢI ŞI: Traian Băsescu: România, stat mafiot (înregistrare audio). Jucător sau marionetă în mâna serviciilor?

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră