Apa din barajul Pucioasa, contaminată cu fecale. Locuitorii din Pucioasa, Doicești, Brănești, Vulcana Pandele și Vulcana Băi nu au apă potabilă

28 Ian 2016 | scris de Cristi Ionescu
Apa din barajul Pucioasa, contaminată cu fecale. Locuitorii din Pucioasa, Doicești, Brănești, Vulcana Pandele și Vulcana Băi nu au apă potabilă

Încărcătura microbiologică a apei din barajul Pucioasa, județul Dâmbovița, a fost cauzată de evacuarea de ape fecaloid-menajere în râul Ialomița coroborată și cu alți factori favorizanți poluării, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Dâmbovița.

Urmare a sesizării privind incidentul legat de infestarea bacteriologică a apei potabile în Stația de alimentare cu apă potabilă Pucioasa, comisarii Gărzii Naționale de Mediu — Comisariatul Județean Dâmbovița au efectuat controale la stația de epurare Fieni aparținând Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița precum și la Unitatea Administrativ Teritorială Fieni (Primăria Fieni) și SC Neval Prod SRL Pietroșița.

În urma neregulilor constatate, au fost amendate Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița cu 50.000 lei pentru funcționarea fără autorizație de mediu a stației de epurare Fieni — etapa nouă și cu 50.000 lei pentru lipsa sistemelor de supraveghere a canalizării de ape menajere din orașul Fieni, fapt ce a condus la evacuarea apelor uzate în râul Ialomița; Primăria Fieni cu 50.000 lei pentru lipsa sistemelor de supraveghere a canalizării de ape pluviale a orașului Fieni, fapt ce a condus la evacuarea de ape uzate fecaloid-menajere în râul Ialomița și firma Neval Prod SRL Pietroșița cu 50.000 lei pentru lipsa notificării către autoritățile de mediu cu privire la modificarea fluxului tehnologic al apelor uzate.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu — Comisariatul Județean Dâmbovița spun că vor efectua în perioada imediat următoare controale la unitățile administrativ teritoriale aflate în amonte de barajul Pucioasa pentru a stabili dacă mai sunt și alți poluatori ai râului Ialomița.

În zonă este transportată apă potabilă cu cisternele.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră