Un avion utilitar s-a prăbușit în județul Brăila. Avionul transporta AZOT. Pilotul a decedat

01 Aug 2015
Un avion utilitar s-a prăbușit în județul Brăila. Avionul transporta AZOT. Pilotul a decedat
Update

Pilotul avionului a decedat. 

Un avion utilitar, cu două persoane la bord, s-a prăbușit sâmbătă dimineață pe un câmp cultivat cu orez din județul Brăila. Acesta stropea culturile din zonă.

Cele două persoane au fost rănite, una dintre ele mai grav, cealaltă a putut ieși pe picioare din avion.

Raed Arafat a dispus transportarea pilotului rănit la Spitalul Floreasca din București. 

Dr. Angel Trifan, șeful SMURD Galați a declarat că elicopterul s-a întors din drum și a anulat zborul spre Floreasca fiindcă pilotul Costică Vâlcu a intrat în stop-cardio-respirator. Acesta a fost resuscitat, dar n-a răspuns manevrelor de resuscitare.


"Am fost anunţaţi de către o persoană din zonă de un avion utilitar care s-a prăbuşit într-o orezărie. Din datele pe care le avem, cele două persoane sunt conştiente, una este mai grav rănită, la faţa locului se deplasează o autospecială cu apă şi spumă şi două ambulanţe.", a declarat pentru Antena 3, Maior Ştefan Stoian, reprezentant ISU.

Avionul utilitar a fost închiriat de orezăria din Stăncuța de la o firmă din Galați Orezăria este a unor italieni și se întinde pe o suprafață de circa 4.000 ha.

Două ambulanțe SAJ au preluat răniții. ”Una dintre victime, pilotul, are traumaism la coloana cervicală, este mai grav, iar cealaltă, pe care am preluat-o tot cu ambulanța, are leziuni mai ușoare. Ambii sunt duși la UPU”, a declarat dr. Viorica Uscatu, șef SAJ, pentru obiectivbr.ro.

Substanța cu care stropea orezăria, un îngrășământ, este în continuare în buncărul acestuia. 

În buncărul avionului sunt 900 de litri de azot.

”Am izolat întreaga zonă. Azotul este periculos, poate exploda - remember cazul Mihăilești- în condițiile în care intră în contact cu o substanță inflamabilă, cu apă și eventual sursă de foc”, a declarat col. Ștefan Stoian, purtător de cuvânt ISU.

O echipă de la Centrul de Investigații Aeronautice Speciale București s-a deplasat la Brăila.

Pilotul este brăilean, iar copilotul gălățean. Ambii aveau experiență de câte 30 de ani.

”Avionul a decolat, a urcat 20 de metri, după care s-au blocat toate comenzile în bord și s-a prăbușit. Pilotul având experiență, a făcut de-așa natură să nu explodeze. Am intervenit imediat ce am văzut. Am chemat o cisternă cu apă de la o fermă din apropiere, dar n-a intervenit fiindcă n-a luat foc. În buncăr sunt 900 litri azot. E periculos dar numai dacă e cald afară. Pompierii au izolat. Orezăria e a unor italieni din Padova”, a declarat Nicu Turcu, primarul comunei Stăncuța, pentru obiectivbr.

Știre în curs de actualizare

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră