UPDATE. Avion cu 118 persoane la bord, DETURNAT

23 Dec 2016 | scris de Mara Răducanu
UPDATE. Avion cu 118 persoane la bord, DETURNAT

 

Premierul maltez, Joseph Muscat, a postat pe Twitter că a fost informat de potențialul atac. O cursă de linie a companiei Afriqiyah Airways a aterizat de urgență în Malta, după ce ar fi fost deturnată, anunță Sky News. Aeronava companiei libiene, cu 118 persoane la bord, efectua o cursă internă, când a fost deviată.

Conform Agerpres, este vorba despre doi atacatori care amenință că aruncă aeronava în aer.

dep

Nu este clar deocamdată care sunt revendicările. Cei doi atacatori, care susţin că au asupra lor grenade cu care pot arunca în aer avionul, afirmă că sunt susţinători ai fostului dictator libian Muammar Ghaddafi.

Ministrul libian al Transporturilor, Milad Matouk, negociază cu piratul sau piraţii aerului care au deturnat un avion în Malta, relatează Times of Malta.

Avionul a decolat din Sebha în jurul orei 10:00, cu destinația Tripoli, dar și-a schimbat cursul brusc și a aterizat în Malta în jurul orei 11:30 ora locală. Se pare că pilotul ar fi încercat să aterzieze totuși în Libia, dar a fost forțat să meargă spre Malta, potrivit Digi 24.

UPDATE

Piraţii aerului din Malta au eliberat pasagerii aeronavei deturnate şi îi mai ţin ostatici pe membrii echipajului, anunţă Times of Malta.

 

Piraţii cer eliberarea din închisoare a fiului lui Ghaddafi.

Avionul este înconjurat de forţe ale poliţiei.

UPDATE

Pirații aerului au eliberat și restul membrii echipajului, apoi s-au predat forțelor speciale malteze.

Un parlamentar libian a precizat că cei doi piraţi ai aerului au în jur de 20 de ani şi sunt membri ai grupului etnic Tebu, originar din sudul Libiei, de unde a decolat aeronava Afriqiyah Airways.

Ei au solicitat crearea unei formaţiuni politice pro-Ghaddafi.

av

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră