AŢI VÃZUT-O? O studentă din Republica Moldova e dispărută de 9 zile

20 Iun 2015
AŢI VÃZUT-O? O studentă din Republica Moldova e dispărută de 9 zile
 VICTORIA BABII (20 de ani) a dispărut joi, 11 iunie a.c., de la reşedinţa sa din municipiul Cluj- Napoca. Tânara, originară din Republica Moldova, este studentă în anul II la Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai. Ea ţinea legătura cu familia prin intermediul telefonului sau pe skype.

Ultima oară, mama Victoriei a vorbit cu ea joia trecută. „Am vorbit la telefon, de obicei vorbeam pe Skype, dar mi-a spus ca ceva nu e în regulă cu internetul”, a declarat femeia jurnaliștilor de la http://citynews.ro. Totul părea în regulă, Victoria i-a povestit despre examenele pe care urma să le susţină. Avusese unul în aceeași zi și se pregătea pentru urmărul, programat a doua zi. Ȋnsă vineri, Victoria nu s-a mai prezentat la facultate.

Conform datelor publice de pe site-ul facultăţii, la 23 mai a.c. Victoria figura cu o restanţă de 400 RON la plata taxelor de studiu.

Din apartamentul în care fata locuia cu chirie nu lipsesc decât actele şi telefonul ei, pe care poliţia bănuie că Victoria le-ar fi luat cu ea, atunci când a plecat de acasă. La telefonul ei mobil nu mai răspunde nimeni.

Tânăra are 1,64 m înălţime, ten deschis, pistruiat, ochi căprui, păr lung, vopsit şaten.




Nu se cunoaşte cu certitudine cum era îmbrăcată atunci când a dispărut. Cei apropiaţi cred că ea purta o rochie de vară, cu motive florale, galbene.

Cei care au văzut-o sau pot oferi informaţii care să ajute la găsirea Victoriei sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră