Plecaţi în vacanţă? Atenţie la hoţii de bagaje!

25 Iul 2015
Plecaţi în vacanţă? Atenţie la hoţii de bagaje!
Dacă plecaţi în vacanţă, la munte sau spre mare, vă sfătuim să fiţi cu ochii-n patru la bagaje. Poliţiştii de la Transporturi acţionează permanent pentru siguranţa călătoriilor dumneavoastră. Anul acesta, datorită acţiunilor în teren şi a activităţilor preventive, au fost sesizate cu 35% mai puţine furturi de la călători.  

În prima jumătate a anului, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – Inspectoratul General al Poliţiei Române au acţionat pentru siguranţa celor care călătoresc cu trenul, cu avionul sau cu nave maritime sau fluviale. 

Prevenirea furturilor de bagaje şi prinderea celor care comit astfel de fapte a fost una din priorităţile poliţiştilor, care au acţionat atât prin efectuarea de activităţi investigative în cauzele cu care au fost sesizaţi, cât şi prin prezenţa activă în locurile cu aflux mare de călători. 

De asemenea, pentru informarea cetăţenilor şi prevenirea furturile de bagaje, poliţiştii au derulat o campanie inedită, în cadrul căreia „Marcel Gentoiu”, un geamantan vorbitor, face recomandări călătorilor să–şi supravegheze bagajele şi să anunţe autorităţile competente, dacă văd un bagaj abandonat.

Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti, furturile de la călători au scăzut, în primul semestru din 2015, cu peste 35%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Recomandări ale poliţiştilor pentru o călătorie în siguranţă:
  • În staţiile de cale ferată, aerogări sau porturi, asiguraţi-vă banii, bagajele sau alte valori, când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete ori în alte puncte aglomerate, pentru a preveni furturile de bagaje şi din buzunare.
  • Priviţi întotdeauna în jurul dumneavoastră când scoateţi banii! Nu expuneţi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi observaţi reacţia persoanelor din jur când manipulaţi valori.
  • Nu lăsaţi servieta sau bagajele nesupravegheate, pe scaun, în compartiment, pe culoarul vagonului ori în sălile de aşteptare!
  • Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
  • Dacă discutaţi cu persoane necunoscute în timpul călătoriei ori aşteptării în gări şi aerogări, nu-i acordaţi detalii despre bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră.
  • În cazul în care aţi fost martorul ori victima unei infracţiuni, adresaţi-vă urgent celei mai apropiate unităţi de poliţie transporturi!
  • Nu lăsaţi în bagajul de cală bunuri sau obiecte de valoare!
  • Pe drumul către şi de la aeroport sau gară, folosiţi serviciile de taximetrie autorizate! Solicitaţi şi păstraţi bonul fiscal! Nu acceptaţi să fiţi transportaţi de persoane care vă abordează spre a vă oferi servicii de taximetrie!
  • Citi'i mai multe ştiri din Actualitate!

    Alte stiri din Actualitate

    Ultima oră