Armata României, locul 39 în clasamentul celor mai puternice forțe militare ale lumii

18 Feb 2020 | scris de A.V.
Armata României, locul 39 în clasamentul celor mai puternice forțe militare ale lumii

Care este poziţia Armatei României, într-un top mondial al forțelor militare? Suntem pe locul 39, potrivit datelor publicate de publicația Global Firepower, citată de RADOR.

Armata română a urcat un loc față de anul trecut și suntem acum pe 39 în clasamentul celor mai puternice forțe militare ale lumii, dominat și în acest an de Statele Unite, Rusia și China. La nivel european se observă o evoluție interesantă.

După ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, statul italian a devenit a doua putere militară din spațiul comunitar, după Franța. Pe locul trei se situează Germania, iar România este a unsprezecea forță militară din Uniunea Europeană.

Potrivit sursei citate, România dispune, în acest moment, de 70.000 de militari activi și de 50.000 de rezerviști. Forțele terestre românești au 943 de tancuri și 1.369 de blindate.

Aviaţia militară dispune în total de 79 de avioane și de 62 de elicoptere, iar forțele navale române sunt compuse din trei fregate, patru corvete și trei nave de patrulare.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră