Antrenorul violator a fost condamnat. Ce PEDEAPSĂ-RECORD a primit Ion Ţibru

20 Iul 2016 | scris de Mara Răducanu
Antrenorul violator a fost condamnat. Ce PEDEAPSĂ-RECORD a primit Ion Ţibru

 Instanța a mai decis că Ion Țibru nu are voie să exercite pe o perioadă de 5 ani, după ce iese din închisoare, mai multe drepturi civile, printre care și acelea de a ocupa funcția de antrenor și pe cea de profesor. Judecătorii au mai dispus ca antrenorul să plătească, în solidar cu Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Handbal, Asociația Municipală de Handbal București și Asociația Club Sportiv București 2010, daune morale cuprinse între 2.000 euro și 10.000 euro către părțile vătămate, suma totală ridicându-se la 53.000 euro.

În plus, magistrații au decis prelevarea probelor biologice de la Ion Țibru în vederea introducerii profilelor genetice ale acestuia în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, fiind menținută și măsura arestării preventive.

Care sunt acuzaţiile aduse antrenorului violator 

Ion Țibru a fost trimis în judecată, în octombrie 2015, pentru săvârșirea a 27 de infracțiuni de viol și trei infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, față de șapte fete, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani.  Potrivit procurorilor de la Parchetul Capitalei, Ion Țibru, în prezent în vârstă de 66 de ani, în calitate de antrenor al unei echipe de handbal feminin pe care acesta a organizat-o, începând cu anul 2010, în cadrul unui club sportiv din municipiul București, a dobândit, de-a lungul timpului, autoritate și influență asupra mai multor componente ale echipei, minore cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani (persoane vulnerabile atât prin prisma vârstei, cât și prin prisma situațiilor personale și familiale).

În acest context, în perioada iulie 2013- iunie 2015, profitând de împrejurările create în cadrul cantonamentelor pe care acesta le-a organizat la Costinești (iulie 2013 și iulie 2014) și Predeal (decembrie 2014) sau invitând fetele la locuința sa din București, sub diverse pretexte (în special, acela de a merge împreună la diverse școli pentru a împărți pliante pentru promovarea echipei de handbal), prin constrângere (de cele mai multe ori morală, dar și fizică), Ion Țibru a întreținut raporturi sexuale cu minorele. O parte din aceste agresiuni au fost comise asupra unor minore în prezența altora. Una dintre fete le-a povestit părinților ce s-a întâmplat, iar aceștia au depus pe numele antrenorului o plângere la Poliție.  Ion Țibru a fost arestat preventiv în luna iunie 2015, el aflându-se și în prezent în arest.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră