Mulți dintre noi se întreabă cum rezistă un prezentator de știri, în ultimul timp, după tragedia de la Colectiv. Răspunsul este foarte simplu. NU REZISTĂ!
Andreea Esca este un simbolul al jurnalismului în România. Nu numai că prezintă știrile dar, pentru că treaba trebuie bine făcută - și asta se vede – se implică în procesul de redactare a știrilor, coordonează, vorbește cu oamenii.
Câteodată acest lucru este prea mult, chiar și pentru cineva “rodat”, ca Andreea Esca. Așa a apărut textul “seara”, pe care vedeta ProTV l-a publicat pe pagina ei, informează SmartFM.
Iată câteva fragmente...
Seara, când pun capul pe pernă, mi-e cel mai greu. Numai atunci pot să plâng și nici atunci prea mult. Pentru că mama m-a avertizat de acum peste 20 de ani că mi-am ales o profesie pe care trebuie să o fac perfect, zilnic, fără să se vadă nimic din problemele personale.
(...)
Mă trezesc dimineața și mă duc la sport ca și înainte. Îmi pregătesc emisiunea de la radio cu oameni frumoși și subiecte pe măsură. Vorbesc cu prieteni și colaboratori despre Târgul de cadouri de Crăciun pe care îl organizăm, merg la restaurant și la filme, chiar și râd la diverse glume și poate că aș fi în stare să și dansez într-un club, la ziua cuiva. Dar când se apropie seara simt un nod în gât și o durere în piept. Pentru că nu pot de fapt să duc durerea părinților care-și îngroapă copiii. Nici chiar eu, această stâncă, această mamă deloc perfectă, această mereu veselă și optimistă, această rezistentă la orice, nu mai pot.
Mi-au secat sufletul poveștile femeii care are doi copii încă în stare gravă în spital și care vorbea despre ei cu zâmbetul pe buze spunând lucruri minunate, mama care i-a găsit rucsacul fetei moarte în incendiu și care îi caută în continuare telefonul pentru a mai salva câteva poze cu copilul care nu mai este, mama colegei mele Teo care, după câte a îndurat cu ea atâția ani, acum trebuie să se despartă în urma unui accident stupid…
(...)
Cum trebuie să fii acum ca să nu înnebunești de fiecare dată când îți iese copilul pe ușă?
(...)
Asa că, mamă, iartă-mă, dar am să plâng măcar noaptea pentru o vreme, chiar dacă nu sunt în concediu. 53.
