Ambasada Chinei în România a donat măşti, combinezoane de protecţie, dezinfectanţi şi mănuşi pentru spitalele din Capitală

21 Mar 2020 | scris de A.V.
Ambasada Chinei în România a donat măşti, combinezoane de protecţie, dezinfectanţi şi mănuşi pentru spitalele din Capitală

Ambasada Republicii Populare Chineze în România a donat măşti, combinezoane de protecţie, dezinfectanţi şi mănuşi pentru spitalele din Capitală, donaţia fiind primită de primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, care şi-a exprimat recunoştinţa pentru acest gest.

"Ne aflăm în curtea interioară a Primăriei Capitalei, mă aflu alături de (...) doamna ambasador a Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, căreia îi mulţumesc foarte mult pentru faptul că a răspuns imediat, prompt, solicitării, rugăminţii noastre de a sprijini spitalele din Bucureşti cu tot ceea ce este nevoie acum foarte urgent pentru protecţia cadrelor medicale - combinezoane de protecţie, măşti de protecţie, mănuşi şi de asemenea, dezinfectanţi. Este un prim gest pe care îl face doamna ambasador, dar vor urma şi altele. A transmis deja rugămintea noastră către Capitala Chinei şi de asemenea, către domnul primar", a spus Firea, într-un clip video postat pe Facebook.

 

Ea şi-a exprimat convingerea că şi alte state vor răspunde pozitiv solicitării Primăriei Capitalei de a ajuta spitalele din Bucureşti, pentru că în municipiu sunt cei mai mulţi bolnavi de coronavirus de tip nou. "Aici avem cele mai multe persoane aflate în carantină, aproape 600, Chiar şi astăzi au venit 47 de persoane în Bucureşti care trebuie cazate şi trebuie să li se realizeze teste, şi avem cele mai multe persoane în izolare - aproape 4.000 de persoane - în zona Bucureşti-Ilfov", a adăugat Firea.

Ambasadoarea R.P. Chineze în România a dorit să le mulţumească chinezilor din ţara noastră pentru contribuţia lor.

"Sunt onorată să particip (...) la această ceremonie de donaţie de astăzi şi cu această ocazie aş dori să adresez sincere mulţumiri chinezilor din România şi reprezentanţilor companiilor chinezeşti din România (...) pentru această contribuţie astăzi", a spus ambasadoarea. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră