Alina Gorghiu, audiată în dosarul lui Mihail Vlasov. Ce a declarat copreşedinta PNL

07 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
Alina Gorghiu, audiată în dosarul lui Mihail Vlasov. Ce a declarat copreşedinta PNL

Gorghiu a declarat că a promovat proiectul de lege pentru că era susținut de liberali și nu știa că acesta a pornit chiar de la fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie. Mihail Vlasov este acuzat că i-a solicitat fostului deputat Mircea Grosaru să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de lege care prevedea trecerea Registrului Comerțului de la Ministerul Justiției la CCIR. De asemenea, Vlasov ar fi încercat să influențeze mai mulți parlamentari-Florin Iordache, Alina Gorghiu și Aurel Vainer- în vederea semnării și susținerii proiectului de lege, potrivit agerpres.ro. 

Ce a declarat Alina Gorghiu 

„După cum știți, am fost martoră în dosarul legat de inițiativa legislativă privind preluarea Registrului Comerțului de la Ministerul Justiției către Camera de Comerț și Industrie. Au fost câteva minute care țin de obligația mea cetățenească de a depune mărturie în legătură cu absolut orice speță ești solicitat. Și dacă vedeam un accident pe stradă, să știți că tot aici trebuia să vin să depun mărturie. Au fost niște declarații scurte, pentru că nu cunosc despre speța în sine, despre vreo faptă penală în acest dosar. Am explicat doamnei judecător care este procedura, cum se semnează o inițiativă, a fost respinsă această inițiativă. Din nefericire, nu am alte date suplimentare despre fapte penale care se impută unui coleg deputat", le-a spus Alina Gorghiu jurnaliștilor, la ieșirea din sala de judecată.

De ce este acuzat Mihail Vlasov 

Gorghiu a recunoscut că a vorbit cu Mihail Vlasov de câteva ori într-un an. „Nu a fost niciun fel de presiune pe acest subiect, așa cum încearcă unii să spună", a adăugat ea. Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iași și fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2015, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Procurorii susțin că, pe 26 februarie 2013, Mihail Vlasov, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat fostului deputat Mircea Grosaru să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat 'Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului“.

„Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influența adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) să poată prelua Oficiului Național al Registrului Comerțului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obținute din activitatea desfășurată de Registrul Comerțului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR", afirmă DNA.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră