Alin Trășculescu, CONDAMNAT DEFINITIV la trei ani de închisoare cu executare

04 Mar 2016 | scris de Veronica Micu
Alin Trășculescu, CONDAMNAT DEFINITIV la trei ani de închisoare cu executare

Alin Trășculescu a fost condamnat la câte trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la spălare de bani, precum și la șase luni de închisoare pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanța a contopit cele trei pedepse și a dispus aplicarea celei mai grele, inculpatul urmând să execute trei ani de închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi.

Curtea de Apel București a mai dispus achitarea lui Trășculescu pentru acuzația de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și a dispus confiscarea specială a sumei de 100.000 de lei.

În același dosar, Marian Varvariche și Cristian Adrian Ene au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În schimb, Dorian Geolfan a fost achitat.

Alin Trășculescu fusese condamnat de Tribunalul București, în martie 2015, la șapte ani de închisoare cu executare. El a primit atunci șapte ani închisoare pentru trafic de influență, doi ani pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, cinci ani pentru spălare a banilor și cinci ani pentru asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, pedepsele fiind contopite.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră