Autoritățile române, în alertă! Pestă porcină africană la mai puţin de 70 de kilometri de frontieră

06 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Autoritățile române, în alertă! Pestă porcină africană la mai puţin de 70 de kilometri de frontieră

"Cazurile au fost semnalate la porcii din gospodăriile populației aflate în nordul raionului Dondușeni, la mai puțin de 70 kilometri de frontiera cu România. În aceste condiții, este necesar ca atât fermierii, cât și producătorii de carne de porc, precum și unitățile care manipulează vânat sălbatic — în special aceia care își desfășoară activitatea în județele riverane cu Republica Moldova și Ucraina — să sporească vigilența și supravegherea efectivelor, iar orice suspiciune să fie imediat raportată serviciilor sanitare — veterinare teritoriale", afirmă sociația Română a Cărnii (ARC), într-un comunicat, citat de Agerpres.

Potrivit Asociației, apariția unor cazuri de pestă porcină africană ar conduce la un dezastru economic pentru crescătorii, producătorii și procesatorii de carne de porc, motiv pentru care autoritățile statului trebuie să întreprindă toate demersurile incluzând întărirea controalelor la frontieră pentru a evita introducerea virusului în România.

La finele lunii septembrie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că pentru a preveni pătrunderea în țară a pestei porcine africane (PPA) va fi dispusă interzicerea importului de către consumatori a produselor de origine animală din Republica Moldova și Ucraina.

"Vom dispune interzicerea importului a produselor de origine animală de către consumatori (din Republica Moldova și Ucraina — n. r.). Am informat și președintele și premierul. În momentul în care ar intra în țară (pesta porcină africană — n. r.), toți porcii din zona respectivă ar trebui sacrificați. Ar fi pierderi incomensurabile, greu de estimat la ora actuală. Știu din experiența statelor membre ale UE, Balticele și Polonia, care au avut pierderi foarte mari", a afirmat ministrul Agriculturii.

PPA este o maladie extrem de periculoasă pentru care nu există vaccin, iar în momentul în care ar ajunge în țară s-ar înregistra pagube foarte mari.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră