Alertă de ouă cu Salmonella importate din Polonia. Anunțul făcut de DSVSA Covasna

25 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Alertă de ouă cu Salmonella importate din Polonia. Anunțul făcut de DSVSA Covasna

Potrivit directorului instituției, dr. Siko Barabasi Sandor, în urma notificării și alertei primite prin Sistemul Rapid de Alertă Națională, DSVSA Covasna a retras din comerț peste 10.000 de ouă importate din Polonia, dar, ulterior, analizele au arătat că alerta privind Salmonella nu se confirmă.

"Conform principiului precauției, în data de 24 octombrie a.c. DSVSA Covasna a luat decizia de retragere de la comercializare a ouălor suspecte a fi infectate. Suplimentar firma implicată, conform procedurii interne, a luat decizia voluntară de retragere de pe piață a ouălor cu origine Polonia. Analizele de laborator efectuate și comunicate în seara zilei de 24 octombrie 2016 atât în ce privește conținutul ouălor, cât și coaja acestora a relevat absența bacteriei Salmonella. Astfel, inspectorii DSVSA Covasna vor ridica în data de 25 octombrie 2016 măsura de sechestru-reținere oficială, ouăle fiind dirijate la comercializare", anunță DSVSA pe site.

Potrivit conducerii DSVSA, aproape jumătate din lotul de ouă importat din Polonia care au intrat pe piața covăsneană au fost comercializate înainte de apariția alertei și retragerii acestora.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră