Se răcește și vin ploile! ALERTĂ METEO în 15 județe și București, din această seară

11 Aug 2016 | scris de Veronica Micu
Se răcește și vin ploile! ALERTĂ METEO în 15 județe și București, din această seară

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 august, ora 22:00 — 12 august, ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a Munteniei, sudul și centrul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură și estul Carpaților Meridionali. În perioada de referință, vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină.

De asemenea, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp.

ANM precizează că manifestări ale instabilității atmosferice vor fi pe parcursul zilei de joi, 11 august, în vestul, centrul și nordul țării, unde vremea se va răci, în timp ce în sud-est va fi caniculă.

Totodată, vineri, 12 august, vremea va fi instabilă mai ales în Transilvania, Oltenia și zona Carpaților Meridionali, iar în sud-estul țării temperatura aerului va scădea accentuat.

Județele vizate de atenționare, alături de Municipiul București, sunt Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Brașov și Covasna.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră