AFACERI cu VIEŢILE refugiaţilor. Căţi bani se cer în România pentru un tranzit ilegal spre Ungaria

22 Iun 2015
AFACERI cu VIEŢILE refugiaţilor. Căţi bani se cer în România pentru un tranzit ilegal spre Ungaria
DIICOT a anunţat că a destructurat un grup infracţional care se ocupa cu traficul de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat pe relația Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - state din Uniunea Europeană.

Astfel, „în cursul anului 2015, membrii grupării au racolat, găzduit și transportat migranți de origine siriană în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, contra unor sume de cuprinse 8000 și 10000 de euro pentru fiecare migrant”, arată DIICOT în comunicatul remis presei.

Liderul grupului era un cetățean turc. Acesta coordona toate opreaţiunile. Practic, migranţii erau transportaţi, călăuziţi şi cazaţi. Odată trecuţi de frontiera României şi plasaţi ilegal în Ungaria, migranţii erau preluați de alți membri ai grupării și transportați până la destinație, în state ale Uniunii Europene.

“Totodată, liderul grupării a racolat migranți de origine siriană iar prin intermediul unor alți membri ai grupării infracționale le-a asigurat transportul și călăuzirea din Turcia prin Bulgaria până în România de unde erau preluați de alte persoane, de origine siriană sau turcă, care le asigura cazarea și transportul pe teritoriul României”, mai arată DIICOT.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră