Adrian Sârbu, audiat în dosarul Mineriadei

20 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Adrian Sârbu, audiat în dosarul Mineriadei

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, în septembrie, că este ”optimist” că până spre sfârşitul anului dosarul Mineriadei va ajunge în ”stadiul spre finalizare”.

”Cu prioritate se desfăşoară activităţile în cadrul dosarului Mineriadei şi în continuare s-a efectuat, de asemenea, o echipă investigativă care se ocupă de dosarul Revoluţiei, pentru ca şi el să fie clarificat într-un termen rezonabil. Va să zică, aşa cum am scris în proiectul managerial, vor fi anchete efective şi nu există niciun motiv ca aceste dosare să nu fie soluţionate într-un termen rezonabil de acum înainte. Şi este clar că ele sunt întârziate, pentru acest motiv noi am primit şi condamnări la CEDO. România a fost condamnată pentru acest fapt, însă, aşa cum se prezintă în acest moment situaţia, eu sunt optimist că până spre sfârşitul anului cel puţin unul dintre dosare va ajunge în stadiul spre finalizare şi în prima jumătate a anului următor şi un al doilea dosar mare dintre cele care sunt avute în vedere va ajunge spre stadiul de finalizare” a spus atunci Lazăr.

Potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au audiat, în cadrul actelor procedurale desfăşurate în perioada 15 februarie – 7 iulie, şapte suspecţi, 455 de persoane vătămate, părţi civile şi succesori ai acestora, precum şi 18 martori.

În dosarul Mineriadei a fost deja începută urmărirea penală, din octombrie 2015, pe numele mai multor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii. Anchetatorii susţin că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, Corneliu Diamandescu şi alţii au decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii.

În dosar au mai fost puşi sub acuzare Mugurel Florescu, Nicolae Dumitru, Emil Dumitrescu, Petre Petre, Vasile Dobrinoiu, Cazimir Ionescu, Cornel Burlec-Plăieş şi Gheorghe Dobre. De asemenea, foştii lideri sindicali, directori sau angajaţi la exploatările miniere Aninoasa, Lonea Deva, Motru, Ţebea, Petrila, Bărbăteni, Paroşeni şi Comăneşti sunt acuzaţi de implicare în deplasarea minerilor la Bucureşti.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră