Ai luat BAC-ul şi nu mergi la facultate? AMOFM anunţă ce poţi face în termen de 60 de zile

08 Iul 2015
Ai luat BAC-ul şi nu mergi la facultate? AMOFM anunţă ce poţi face în termen de 60 de zile
AMOFM anunţă absolvenţii de liceu că pot să îşi depună cereri pentru indemnizaţiile de şomaj. Absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizație de șomaj pentru o perioada de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referința al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă in vigoare, dacă se înregistrează la agenția de ocupare a forței de muncă din raza căreia își au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.

Indemnizația de șomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite in vederea angajării (informare și consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională).

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la A.L.O.F.M. ca persoană în căutarea unui loc de muncă sunt: actul de identitate, în original și copie; actele de studii și de calificare sau adeverință din care sa rezulte data absolvirii, în original și copie; adeverința medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră