A murit Ioan Dan Niculescu, omul care l-a făcut pe Iohannis președinte

03 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
A murit Ioan Dan Niculescu, omul care l-a făcut pe Iohannis președinte

La intrarea în satul Roșiori, comuna Vadu Moldovei, Ioan Dan Niculescu, de 38 de ani, care conducea un VW Golf, a intrat cu viteză într-o curbă şi a derapat, pe fondul carosabilului umed, intrând pe contrasens în coliziune cu o autoutilitară.

Coliziunea a fost atât de puternică încât portiera dreapta a autoturismului Volkswagen Golf, a fost zdrobită și împinsă până la scaunul șoferului, iar motorul dislocat de pe șasiu. Plafonul, capota și trenul de rulare față au fost distruse în totalitate.

accident

Potrivit cronicadefalticeni.ro, Niculescu se afla singur în mașină și mergea spre Iași.

Timp de aproape două ore, traficul rutier pe Drumul European 85 a fost blocat pe sensul spre București, formându-se o coloană de mașini pe mai bine de 2 kilometri.

Niculescu a coordonat cea mai de succes campanie politică online din România

Ioan Dan Niculescu a absolvit Facultatea de Drept la Iaşi în 2002, dar nu a profesat ca avocat, ci a intrat în publicitate ca freelancer. În 2004 şi-a deschis propria agenţie de creaţie.

Alături de Vlad Tăuşance și Radu Negulescu, Ioan Dan Niculescu a coordonat cea mai de succes campanie politică online din România.

În campania pentru Klaus Iohannis, el a fost cel care a stabilit coordonatele de brand.

"Inițial, am realizat logo-ul și întregul sistem de comunicare vizuală a ACL, toate cuprinse într-un manual de identitate vizuală. A urmat conceperea identității vizuale a campaniei Klaus Iohannis. Conceptul vizual pentru prima etapă, pre campania. Apoi campania propriu-zisă: logo-ul oficial Klaus Iohannis, alegerea unui anume albastru, un sistem bine ales de fonturi, stabilirea unui stil vizual, câteva sute de layout-uri atât pentru mediul online, cât și pentru print și… apoi a curs totul", declara Niculescu, anul trecut, într-un interviu pentru revistabiz.ro.

Klaus Iohannis: ”A fost un om frumos și o minte sclipitoare”

Președintele Klaus Iohannis a reacționat pe Facebook, după aflarea veștii privind dispariția lui Dan Ioan Niculescu.

”Am aflat că a murit, într-un accident teribil, unul dintre tinerii care au contribuit la campania mea prezidențială. Ioan Dan Niculescu a fost un om frumos, o minte sclipitoare și un creator energic. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Klaus Iohannis.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră