Cel mai mai rău regim pentru sănătatea cardiovasculară: alimente prăjite, preparate din carne de porc, carbogazoase

11 Aug 2015
Cel mai mai rău regim pentru sănătatea cardiovasculară: alimente prăjite, preparate din carne de porc, carbogazoase
Au dovedit-o numeroase studii şi mai nou o cercetare publicată luni, 10 august, în Circulation, revistă americană de cardiologie. Noua cercetare susţine că regimul posibil a fi cel mai rău pentru sănătarea noastră cardiovasculară se compune din alimente prăjite (în special cartofi şi carne prăjită), preparate din carne de porc şi băuturi carbogazoase şi că acest regim nunmit „sudist” este mai frecvent în statele din sudul SUA. Cercetătorii de la Universitatea din Alabama (sud-estul SUA) au ţinut sub observaţie, timp de şase ani, regimul alimentar al 17.418 americani, în funcţie de orginea lor geografică şi socială. Chestionaţi în privinţa obiceiurilor lor alimentare şi supuşi unor teste medicale, participanţii au fost repartizaţi în 5 grupe în funcţie de meniul alimentar obişnuit: regimul „practic” (paste, pizza, bucătările mexicană şi chineză); regimul „vegetal” (bogat în legume şi fructe); regimul „dulciuri” (cu prăjituri şi alte dulciuri); regimul „alcool şi salate” (bogat în alcool – vin, bere – şi legume verzi), regimul sudist (pui şi cartofi prăjiţi, ouă, carne roşie, bacon şi jambon, asociate cu carbogazoase îndulcite din belşug.

Cu excepţia regimului „vegetal”, nici unul dintre celelalte nu s-a calificat la categoria regim dietetic. Regimul numit sudist a suscitat cea mai mare preocupare din partea cercetătorilor, în condiţiile creşterii prevalenţei diabetului, hipertensiunii şi dislipidemiei în cadrul grupului de voluntari care se hrănesc în acest stil.

56% dintre voluntarii din grupul regimului „sudist” erau în pericol de boli cardiovasculare. Indiferent de sex, rasă, locul unde locuiţi, dacă mâncaţi frecvent alimente tipice bucătăriei din sud, trebuie să fiţi conştienţi asupra riscului major de boli cardiovasculare şi de nevoia de a vă modifica obiceiurile alimentare, estimează doctorul epidemiolog James Shikany, coordonatorul studiului.

Acest nou studiu american mai arată că adepţii regimului alimentar „sudist” sunt adesea şi fumători, şi sedentari, alţi factori care le pun în pericol viaţa din cauza bolilor cardiovasculare

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră