Acuzat de DNA,Tăriceanu declară că nu se va lăsa intimidat de presiuni

24 Mai 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Acuzat de DNA,Tăriceanu declară că nu se va lăsa intimidat de presiuni

Acuzat de DNA într-un dosar privind retrocedările, Calin Popescu Tariceanu,preşedintele Senatului respinge toate acuzele care i se aduc şi afirmă ca nu se va lăsa intimidat de aceste presiuni.

"Vreau să-i asigur pe toți: prieteni, simpatizanți, presă, opinia publică și persoane care lucrează în prezent chiar la Cotroceni că voi continua lupta mea pentru revenirea la democrație, la valorile pentru care au murit oameni în 1989 și nu mă voi lăsa intimidat de presiuni venite dinspre cei care au compromis și continuă să compromită Justiția și statul de drept", afirmă Tăriceanu, potrivit unui comunicat transmis marți Agerpres.
Reacția lui Tăriceanu vine după ce procurorii DNA Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale în cazul său pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
În acest context, șeful menționează că este "absurd" să fie bănuit că ar fi vrut să-și periclitez poziția în societate, să favorizeze prin mărturie mincinoasă persoane cu care nu are niciun fel de legături sau afinități.
"Sigur, în ziua de azi, când trăim într-o republică a procurorilor bazată pe politica dosarelor și cătușelor, alegerea nu o mai pot face cetățenii în mod democratic. Pe 5 iunie vor fi alegeri, dar indiferent pe cine aleg cetățenii, azi deciziile sunt luate de instituțiile de forță care controlează societatea. Aceste instituții au scăpat complet de sub controlul civil obligatoriu", mai susține Tăriceanu.

Alte stiri din Politic

Ultima oră