Cerere în justiţie pentru blocarea aplicaţiei Telegram în Rusia

06 Apr 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Cerere în justiţie pentru blocarea aplicaţiei Telegram în Rusia

Autoritatea rusă de reglementare a telecomunicaţiilor a făcut apel la justiţie, vineri, pentru a solicita blocarea aplicaţiei de mesagerie Telegram, care a refuzat să furnizeze serviciilor de securitate ruse (FSB) cheile de criptare care permit citirea mesajelor utilizatorilor, relatează 7sur7.be.

Agenţia Roskomndzor a declarat, într-un comunicat, că a lansa procedura la un tribunal din Moscova, pentru a cere limitarea accesului Telegram, aplicaţie de mesagerie creată de rusul Pavel Durov şi renumită pentru că oferă un nivel înalt de confidenţialitae. La 20 martie, autoritatea somase Telegram ca în 15 zile să furnizeze cheile de criptare.

La jumătatea lui octombrie, justiţia rusă a condamnat Telegram la plata unei amenzi de 800.000 de ruble (18.000 de euro) pentru că a refuzat să coopereze cu FSB. Durov, care a părăsit Rusia în 2014, invocând tensiuni cu autorităţile, a denunţat atunci o încălcare, potrivit lui, a Constituţiei ruse care protejează dreptul la secretul corespondenţei.

Mesageria a scăpat deja în iunie de blocare, după ce a furnizat agenţiei de reglementare nişte informaţii pentru a fi integrată în registrul firmelor care difuzează informaşie, ceea ce înainte refuzase.

Telegram este cunoscută pentru faptul că oferă un nivel crescut de confidenţialitate, iar utilizarea sa de către mişcările jihadiste a suscitat deseori polemici în ultimii ani.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din It

Ultima oră