Bărbat român arestat în piața centrală din Koln. A fost condamnat în regim de urgență

14 Feb 2016 | scris de Istvan Deak
Bărbat român arestat în piața centrală din Koln. A fost condamnat în regim de urgență

Dacă poliția germană s-a mișcat oarecum în reluare și a lăsat nesancționate infracțiunile sexuale din noaptea de Revelion, de data asta agenții au fost mai vigilenti, însă nu au prins refugiați, așa cum ar fi sperat opinia publică, ci, surprizător, trei cetățeni ai Uniunii Europene.

Conform cotidianului Bild, Florian N., cetățean român de 26 de ani, era în misiune la carnavalul din Koln. El spera să se îmbogățească rapid în urma acestui eveniment. Și părea să îi reușească din plin. Duminica trecută a reușit să sustragă de pe mâna cetățeanului german Ferdi S. (62 de ani) un ceas Breitling în valoare de 6.000 de euro.

Neamțul a ajuns frustrat acasă, însă prietenii i-au recomandat să se întoarcă în piață, fiindcă hoțul sigur nu se mulțumește cu atât. Aveau dreptate. Florian era încă în acțiune. A fost prins în flagrant în zona Rudolfplatz, imobilizat de prietenii germanului și predat poliției locale.

Miercuri a fost judecat în regim de urgență. După ore de interogatoriu și-a recunoscut fapta în fața instanței. “Am greșit. Vreau doar să mă duc acasă”, a implorat el. A mers figura. A luat doar o amendă de 600 de euro, pe care a achitat-o pe loc și a fost iar liber.

În același context au fost judecați lituanianul Fabian Z. (32 de ani), care furase căști de telefon și parfumuri, dar și polonezul Roman K. (36 de ani), care furase vodcă și ciocolată. Ambii au scăpat doar cu o amendă.

Pe sistemul nici o știre în presa germană fără vreun refugiat, Bild amintește că a fost judecat și Siciid O. (30 de ani) din Somalia, care, deși avea ordin de repatriere, sărbătorea nestingherit în Koln. A scăpat tot cu o amendă și a rămas în continuare în Germania.

Alte stiri din Externe

Ultima oră