Comisar european, despre relocarea refugiaților: ”Toate statele membre trebuie să joace jocul”

19 Ian 2016 | scris de Istvan Deak
Comisar european, despre relocarea refugiaților: ”Toate statele membre trebuie să joace jocul”

Este în joc unitatea UE, pe fondul unei creșteri de „populism și naționalism”, a declarat el în cadrul întâlnirii cu deputații PE de la Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne, solicitând statelor membre să își îndeplinească propriile promisiuni și să arate solidaritate între ele: „Dacă se prăbușește Schengen, va începe sfârșitul proiectului european”.

În septembrie 2015, Parlamentul European a susținut două propuneri urgente de relocare a 160.000 de solicitanți de azil din țările europene de la frontieră în alte state membre. Până în prezent, doar 272 de persoane au fost relocate, iar comisarul a declarat că „toate statele membre trebuie să joace jocul” și nu ar trebui să devină prizoniere ale agendelor politice interne.

Anna Maria Corazza Bildt, europarlamentar de origine suedeză, a subliniat că „avem nevoie de a face distincția între cei cu dreptul la protecție internațională și cei fără acest drept” și a arătat că Parlamentul lucrează în prezent la o listă comună a țărilor de origine sigure, de unde cererile de azil vor fi acceptate mai greu.

Parlamentul lucrează și la un mecanism permanent de relocare. „Dacă țările terțe nu sunt angajate în acest proces, nu există speranță”, a avertizat Avramopoulus.

Dacă europarlamentarul italian Laura Ferrara a reiterat poziția că „toate statele membre au responsabilitatea de a primi refugiați într-o manieră demnă”, deputatul olandez Vicky Maeijer a numit politicile UE „foarte periculoase”, adăugând că „avem nevoie să închidem frontiera”.

Alte stiri din Externe

Ultima oră