Fiica lui Whitney Houston, victima unui cocteil toxic, adiministrat de iubit?

08 Aug 2015
Fiica lui Whitney Houston, victima unui cocteil toxic, adiministrat de iubit?
Iubitul lui Bobbi Kristina Brown, fiica celebrei cântăreţe Whitney Houston, decedată în iulie în SUA, i-ar fi administrat „un cocteil toxic” şi i-ar fi cufundat capul într-o cadă cu apă rece, potrivit acuzaţiilor avansate de administratorul succesiunii acesteia, scrie lesoir.be.

Bobbi Kristina, fiica unică a celebrei interprete de muzică pop Whitney Houston şi a cântăreţului Bobby Brown, a decedat la 26 iulie la vârsta de 22 de ani. Tânăra a fost găsită inconştientă în cadă la 31 ianuarie, la domiciliul său din Atlanta.

A fost reanimată de echipe de urgenţă, dar a pierdut o parte importantă din funcţiile cerebrale şi a rămas în comă profundă timp de şase luni.

Administratorul judiciar desemnat pentru a se ocupa de succesiunea lui Bobbi Kristina îl acuză, într-o acţiune în justiţie depusă la tribunalul comitatului Fulton, pe iubitul acesteia, Nick Gordon, de agresiune şi de a-i fi provocat acesteia o derută emoţională.

Administratorul îl mai acuză pe Nick Gordon de „neglijenţă” în cazul morţii tinerei şi de faptul că i-ar fi furat acesteia 11.000 de dolari când era în comă. Acţiunea în justiţie a fost depusă iniţial la 24 iunie, dar a fost completată vineri.

Documentul remis tribunalului detaliază o ceartă după întoarcerea lui Nick Gordon la domiciliul cuplului, dimineaţa, la prima oră, la 31 ianuarie.

Potrivit plângerii, Nick Gordon ar fi fost în oraş toată noaptea, drogându-se cu cocaină şi bând mult alcool, înainte de a se întoace acasă şi de a o acuza pe Bobbi Kristina că îl înşeală.

Cearta ar fi durat 30 de minute.

Potrivit acestui document, iubitul i-ar fi administrat acel cocteil toxic care a adus-o în stare de inconştienţă şi apoi i-a cufundat capul în cada cu apă rece, ceea ce a provocat afecţiuni grave cerebrale.

Un invitat care se afla în casă ar fi găsit-o pe Bobbi Kristina în cadă, „inconştientă, cu gura umflată şi cu un dinte care atârna”, potrivit plângerii.

Nick Gordon ar fi intrat în baie şi le-ar fi spus invitaţilor că „trebuie făcută curăţenie”, în timp ce aceştia încercau să o reanimeze pe Bobbi Kristina.

Moartea tinerei reaminteşte de cea a mamei sale, Whitney Houston, care şi ea a fost găsită moartă într-o cadă de baie într-un hotel din Los Angeles, la 11 februarie 2012, înaintea ceremoniei premiilor Grammy.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră