INFOAID. O aplicaţie gratuită pentru imigranţii rătăcitori din Balcani

20 Sep 2015
INFOAID. O aplicaţie gratuită pentru imigranţii rătăcitori din Balcani
 „Aceşti oameni sunt debusolaţi şi nu înţeleg ce li se întâmplă, sunt lipsiţi de informaţii, de multe ori deliberat”, explică Nina Kov, care a creat împreună cu soţul său InfoAid, o aplicaţie gratuită pentru smartphone, disponibilă în şase limbi, scrie 24matins.fr.

Să ştii ce frontieră este închisă, ce autobuz să iei sau procedura de urmat pentru a obţine azilul, toate astea sunt în aplicaţia pentru smartphone realizată de o echipă de ungari, care le permite imigranţilor să obţină toate informaţiile în timp real.

„Tuturor celor care descarcă aplicaţia le trimitem ultimele informaţii privind închiderea frontierelor, în legătură cu cine închiriază autobuze, de unde şi către ce destinaţie, ultimele proceduri privind azilul, informaţi privind legile votate în Ungaria etc”, explică Nina Kov. Cu ajutorul a doi prieteni, InfoAid a fost realizată în două zile, acum circa două săptămâni. Era urgent, spune Nina Kov, care denunţă „dezinformarea autorităţilor ungare”.

La începutul lunii, imigranţii s-au înghesuit într-un tren la Budapesta. Mulţi dintre ei au spus că erau convinşi că merg spre Austria. Doar că destinaţia trenului era o tabără de refugiaţi nu departe de capitală.

„Una e să nu poţi obţine informaţii bune în Ungaria. Şi alta este să fii indus în eroare, ceea ce e scandalos”, spune femeia.

De atunci, situaţia din teren evoluează rapid, iar imigranţii sunt purtaţi între frontierele ungară, sârbă, croată, slovenă şi din nou ungară... Iar echipa InfoAid încearcă să ţină ritmul, lucrând acum cu voluntari croaţi.

„Dacă găsim mai mulţi traducători, putem adăuga şi alte limbi. Următoarea este greaca. Ideea este ca voluntarii de acolo să poată informa refugiaţii în legătură cu ceea ce îi aşteaptă”, a mai explicat Nina Kov.

Aplicaţia are deja 700 de utilizatori zilnici şi activi şi circa 100 de noi descărcări zilnic.

Pe jumătate unguroaică, născută la Paris, Nina Kov povesteşte că bunicul ei, german de origine, a fost forţat să părăsească România în 1946. Tatăl său, rus, a părăsit Ungaria, mergând în Franţa, la finele anilor 70.

„În Europa, dacă te uiţi mai bine, toată lumea are sânge de refugiat”, spune ea. (M.C)

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră