Germania cere "redistribuirea" refugiatilor intre tarile UE

30 Aug 2015
Germania cere
Cum numarul refugiatilor care intra in UE este in crestere, tarile Ue simt nevoia unei repartizari a acestora mai ales ca ei prefera zonele mai bogate.

"Germania și alte doar câteva țări sunt de departe cele care primesc cei mai mult refugiați", a declarat astazi purtătorul de cuvânt al guvernului german. "În contextul în care sunt 28 de state membre, acest lucru nu poate să continue. Trebuie să existe o distribuire echitabilă a refugiaților, cu mai multă solidaritate", a precizat acesta adaugand ca pana la sfarsitul anului tara sa se asteapta la 800.000 de cereri de azil.

Situatia este destul de incurcata, mai ales ca unele tari refuza sa primeasca refugiati iar altele nu mai respecta Regulamentul Dublin care prevede trimiterea soliciatantilor in tara prin care au intrat in UE.

Romania, de pilda, respecta Regulamentul Dublin astfel ca in ultimele zile toti imigrantii veniti dinspre Bulgaria au fost returnati in tara vecina deoarece patrunsesera in spatiul UE pe aici.

Aceata interpretare a regulilor europene cu cele locale duce la haos si de aceea atat Germania cat si Franta si Italia cer, de acum incolo, reguli universal valabile in toata UE cand e vorba de refugiati.

Doar ca va fi o problema:multe tari nu mai vor noi imigranti pe teritoriul lor. Cat despre repartitia solicitantilor de azil, Romania are o cota de ceva peste 2000 de persoane dar ,probabil, in final, aceata cota va fi suplimentata la cererea UE> 

Alte stiri din Externe

Ultima oră