Garry Kasparov, despre Putin: Pariez ultimul meu dolar că va muri la Kremlin. După el va veni ceva teribil!

20 Oct 2015
Garry Kasparov, despre Putin: Pariez ultimul meu dolar că va muri la Kremlin. După el va veni ceva teribil!
Opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial la șah, a declarat că pentru Vladimir Putin agresiunea este ca un drog.

„Are nevoie să mărească doza în mod constant”, spune Kasparov într-un interviu pentru Times.

Liderul opoziției ruse este convins că lumea este în mare risc geopolitic, pentru că de mai bine de 15 ani Occidentul interpretează greşit acţiunile lui Putin. Dar toate aceste șocuri pot aduce inclusiv sfârșitul domniei lui Putin.
 
„Eu pot paria ultimul meu dolar că va muri la Kremlin. El trebuie să aibă grijă, pericolele îl pândesc de la spate. Imediat ce „adoarme”, va fi „scos din cârţi”. Și pentru el a fi „scos din cărţi” nu înseamnă demisie“, a spus Kasparov, potrivit paginaderusia.ro.
 
Kasparov spune despre regimul lui Putin că este „dictatură personală, forma cea mai instabilă și periculoasă de guvernare”.
 
„Toţi dictatorii au instincte de animal. Ei pot mirosi dacă e cazul să meargă mai departe sau să facă un pas înapoi. În ceea ce privește politica internă, dacă cineva ca el a rămas atât de mult la putere, înseamnă că a distrus cu succes orice formă de opoziție. El a creat un deșert politic în jurul său. Ce animale pot supraviețui în deșert? Șerpii și șobolanii. Dacă dictatorul creează un pustiu politic, este practic garantat că după el va veni ceva teribil”, afirmă opozantul rus.
 
Kasparov recunoaște că nu-l place pe Bush Junior pentru că a tot încercat să „vadă sufletul lui Putin”, dar Obama este chiar mai rău.

„Putin poate să fie plăcut sau nu, dar are o strategie. Urmează propria logică, şi dacă o parte are un plan rău, iar cealaltă parte nu are niciun fel de plan, atunci câştigă planul rău. Iar Obama nu are niciun plan”, explică Kasparov. El îl acuză pe președintele american că nu a luat măsuri militare împotriva lui Assad. „Tu ești președintele statului cel mai puternic din lume. Nu poţi arunca cuvinte despre „linia roșie”, dacă nu răspunzi pentru aceste cuvinte”.
 
Kasparov recunoaşte că de multe ori a fost întrebat dacă şahul l-a ajutat în politica rusă. „În șah există reguli și un final imprevizibil. În politica rusă totul este pe dos”. În același timp, Kasparov este de acord că cel care îl va înlocui pe Putin, ar putea fi mult mai rău. Ideea opozantului este că, cu cât mai mult Putin rămâne la putere, cu atât mai rău va fi rezultatul.
 
Scenariul viitorului după Kasparov este pesimist: în opinia sa, Islamul radical va aprinde vâlvătaia rebeliunii în partea de sud a Rusiei, iar China va prelua controlul Siberiei. La început doar câmpurile petroliere, iar apoi întreg teritoriul.
 
Cea mai pesimistă variantă presupune că Rusia va colapsa definitiv. „Iarna se apropie!”, avertizează Kasparov.

Alte stiri din Externe

Ultima oră