DUPĂ FIERE, MIERE. Erdogan, lui Putin:”Mulțumesc că m-ai primit în perioada asta delicată”

09 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
DUPĂ FIERE, MIERE. Erdogan, lui Putin:”Mulțumesc că m-ai primit în perioada asta delicată”


Aceasta este şi prima vizită în străinătate pe care o face preşedintele Erdogan după tentativa de lovitură de stat militară din iunie. Comentatorii politici spun că este un pas foarte important pentru reluarea relaţiilor dintre cele două ţări şi că această apropiere ar fi în devafoarea Occidentului.
Cu această ocazie, Erdogan i-a mulțumit omologului său rus că l-a primit ”în această perioadă delicată”.
Președintele rus a subliniat, scrie sura citată, că vizita lui Erdogan arată dorința părților de a restabili dialogul și relațiile dintre cele două țări. Putin a fost unul dintre primii lideri care l-a contactat pe președintele turc după tentativa de lovitură de stat. De altfel, președintele turc a declarat că a fost încântat de primirea acestui apel telefonic din partea omologului rus.
”Efectiv, telefonul dumneavoastră imediat după tentativa de lovitură de stat m-a liniștit, ca și pe colegii mei și poporul turc”, a declarat Erdogan.
Sunt primele negocieri dintre cele două părți de la incidentul cu bombardierul rus Su-24 doborât de forțele aeriene turce în noiembrie 2015. Președintele rus i-a adresat condoleanțe lui Erdogan, ca urmare a atentatului terorist de la aeroportul internațional Ataturk din Istanbul, de la 28 iunie.
Reamintim că, la 27 iunie, președintele turc a cerut scuze pentru doborârea bombardierului rusesc.

Alte stiri din Externe

Ultima oră