După tragedia din 2015, anul acesta, iranienii nu mai merg la Mecca

29 Mai 2016 | scris de Magda Marincovici
După tragedia din 2015, anul acesta, iranienii nu mai merg la Mecca

Este un nou semnal al crizei dintre cele două mari rivale: Iran și Arabia Saudită. Aceasta va fi a doua oară în ultimii 30 de ani, când iranienii nu vor fi în Arabia Saudită, pentru hajj, unul dintre cele cinci repere ale islamului, pe care fiecare credincios este îndemnat să-l împlinească de-a lungul vieții, dacă are resursele necesare. Ryadul și Tehereanul, ale căror relații diplomatice au fost întrerupte în luna ianuarie, au controverse în ultimele lunii în privința precizării condițiilor legate de organizarea acestui mare pelerinaj, programat pentru luna septembrie, scrie L’Express.

După două serii de negocieri fără rezultate din cauza barierelor saudite, pelerinii iranieni nu vor putea, din păcate, să efectueze aceste pelerinaj, a anunțat, duminică, ministrul Culturii iranian, Ali Janati. Arabia Saudită se opune dreptului absolut al iranienilor de a efectua hajj și îi împiedică pe pelerini să găsească drumul spre Alah, a afirmat organizația iraniană pentru hajj într-un comunicat. Aceasta reproșează saudiților că nu au dat curs cererilor Iranului privitoare la securitatea și respectul pelerinilor iranieni.

La pelerinajul din septembrie 2015, aproximativ 60.000 de iranieni au fost la Mecca. În urma unei tragediei de proporții, în 2015, la Mecca, s-au înregistrat 2.300 de morți, dintre care 464 de iranieni.

Alte stiri din Externe

Ultima oră