Domnule Ion Rădoi, încă din primele rânduri vreau să vă mulţumesc că „m-aţi dat” la Radio, de a auzit o ţară întreagă şi aflaţi că sunt bine sănătos, ceea ce vă doresc şi dvs. Îmi pare rău, se pare că n-am fost bine înţeles, trebuie să revin la rama noastră de metrou nu de alta, dar eu am băgat fisa pentru o călătorie şi degeaba, dvs. tot nu v-a căzut. Lasă, nu-i bai, toată chestia e să ne înţelegem mai bine în continuare, nu vreau să am vreun duşman, vreau să fii prietenul meu. La mine în redacţie deja umblă vorba: spune-mi ce turnichet ai ca să-ţi spun ce fel de om eşti, aşa că sunt gata să merg, domnule, cu dvs până laParis. Sigur, cu condiţia ca dvs. să rămâneţi acolo. Nu de alta, dar să vedeţi cum e treaba cu metroul parizian, poate „o puneţi: de-o grevă de avertisment, unde se cred francezii ăştia, nimic nu merge ca lumea în Franţa, domnule! A, uitasem să vă spun, au sunat ieri la redacţie vreo câteva sute de cetăţeni, abonaţi ai metroului, care m-au rugat să le strâng eu banii de la dvs., drept despăgubiri pentru statul degeaba al „submarinului galben” pe şine. Deci, domnule, luaţi repede o coală de hârtie şi adunaţi: unu+unu…până la câteva mii, după care înmulţiţi cu costul unui abonament pe lună, iar suma rezultată o puneţi frumuşel într-o sacoşă şi veniţi cu ea s-o dăm la oameni. Acum, la final, pentru că afară parcă venise primăvara, dle Ion Rădoi, dăţi-mi voie să încerc câteva versuri, fără rimă, ce-i drept: Ioane, nu-mi lua turnichetu” înapoi/ e bine, e bine, e foarte bine/ cu un ultim turnichet uitat pe un colţ de etajeră. Două rândunici – două mari şi două mici. Un albastru turnichet… Dacă turnichet nu e, nimic nu e. Bună dimineaţa, Ioane!
MARIUS TUCĂ
