Drujba la români

17 Mar 1995
Drujba la români
Când sindicatele din Industria Lemnului ies cu drujbele în stradă, cum s-a întâmplat ieri, e semn că trebuie pus cineva pe butuci. Sau altfel spus, e musai să cadă un cap, de esenţă tare, fie cu freză pe o parte. Că cineva umblă prin societatea românească, de vreo cinci ani încoace, nu mai mulţi, cu o drujbă, pare a vedea toată lumea. Nu vezi unul, oricâ te-ai strădui, care să planteze un pom, o floare, o rază de soare. Toată lumea e pusă pe tăiat, de la crângul de lângă sat până la mâna vecinului din Camera Deputaţilor, doar-doar o apuca cu o AGA mai mult decât el. De unde şi vorba: drujbă ai, cap ce-ţi mai trebuie! Încet-încet, democraţia a înlocuit securea războiului cu drujba păcii! Cred că ar avea mare succes pe micul ercran o reclamă de genul: „putere, parfumul pădurii, forţă - aici poate fi înfăţişat un bărbat cu muşchi, asudând şi ambalând o drujbă ultimul tipl, drujba –perfect bărbătească pentru pădurea şi liniştea mea”. Eificenţă maximă ar avea o drujbă mai ales în Parlament. Cu un singur utilaj de acest fel  şi ai luat cuvântul întregii Opoziţii, fără să faci prea mare efort; e de ajuns să tai toate microfoanele. Vrem, nu vrem, drujba politică este cea care face furori în ziua de azi. Bunăoară, foştii slujbaşi ai Convenţiei Democratice, după ce au stat ceva vreme la umbra codrului des al acestei liziere de partide, când au plecat au pus mâna pe drujbe şi l-au lăsat pe dl Constantinescu preşedinte peste Convenţia Ferfeniţă din România. Tăia dl Manolescu, cu două mâini strânse pe drujbă, fâşii din Convenţia Democratică, Stelian Tănase, striga cât îl ţineau plămănii: caadeee! Precizare corectă cu o singură observaţie: căzuse de mult. Tot aşa a tăiat şi dl Patriciu şi culmea, cu toate că drujba lasă la tăiere un rumeguş fin, s-au găsit câteva aşchii care au sărit lângă trunchiul firav, ca o magnolie, al Convenţiei Democratice. Şi dacă nişte tipi şi-ar alege ca semn electoral gura, nu văd de ce nişte politicieni mai vânjoşi nu şi-ar alege, în acelaşi scop, drujba. Votaţi drujba! Într-o ţară în care nu se mai construieşte nimic, totul se dărâmă, de la case, idoli, teorii până la mituri şi copii, drujba are cele mai mari şanse să câştige. Votaţi drujba! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră