Într-o zi , când soarele se zbătea să mai nască un răsărit, marea sărută ţărmul a despărţire, atingându-i doar umerii de nisip şi buzele de păsări. Eu lăsasem celor din jur, cei care mă iubiseră cât de cât, măcar 101 de zile şi 101 de nopţi ascunzându-se când de apusuri, când de răsărituri să studieze aşa, ca material didactic, toate amintirile mele nemuritoare, poate-poate, tot buchisind, mi le vor descoperi. Dragul meu destin, am propria filozofie despre lume şi viaţă, sar peste micul dejun, iubesc necontenit frumosul, îmi tai unghiile corect, spuen-mi, te rog, dacă e de ajuns pentru ca să reuşesc în viaţă, în femei, în munţi, în curcubee, în doruri… Dragul meu destin, rogu-te nu fi aşa de dureros şi de săblatic, Doamne fereşte, nu vreau să te îmblânzesc eu, dar gândeşte-te, totuşi, că am şi eu acasă de crescu nişte vieţi, altele de uitat, nu mi te sfârşi atât de brutal, fii înţelegător şi mai lasă de la tine un anotimp în care să învăţ din nou să iubesc numai ceea ce merită.
Dragul meu destin, mă uit la tine şi mă cuprinde mila. Nici nu ştiu dacă trebuie să-mi fie ruşine cu tine sau cu mine, când văd că şi tu, la rândul tău, ai un destin care, nici o îndoială, sunt chiar eu. Acum, altfel se pune problema noastră, dragul meu destin, acum când destinele sunt în mâinile noastre, aşa că rezervă-mi un destin mare, frumos, şi îţi promit în mod solemn, cu toate că sunt sătul de promisiuni până-n gât, că destinul tău nu va fi mai prejos.
Dragul meu destin, acestea fiind spuse, ca să nu-mi pară rău mai târziu, te bag în mă-ta cu destinul tău cu tot… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
