Din vremea lui Pazvante Chiorul. Slujnice deflorate de stăpâni

18 Feb 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Slujnice deflorate de stăpâni

În ciuda ajutorului acordat de domnie şi de boieri, un număr important de fete nu dispun de sprijinul necesar pentru a avea o zestre şi pentru a se căsători. În această situaţie, singura soluţie onestă posibilă o constituie angajarea la stăpân. Tinerele se angajează ca slujnice în casele boiereşti sau negustoreşti cu speranţa strângerii banilor necesari alcătuirii măcar a unui trusou. Documentele păstrează următoarele denumiri pentru aceste situaţii: „fată în casă”, „slujnică cu simbrie tocmită”, fată „băgată la stăpân” sau „dată la stăpân”.

Între fată şi stăpân se stabileşte un contact verbal care prevede asigurarea tuturor sarcinilor domestice din partea fetei şi înzestrarea şi căsătorirea din partea stăpânului. Cu alte cuvinte, stăpânul preia întru totul atribuţiile tatălui în momentul în care îşi însuşeşte munca tinerei. Perioada de timp contractată este destul de lungă, între şapte şi opt ani. Munca prestată depinde de casa în care fata slujeşte. Într-o mare casă boierească ea se ocupă, împreună cu celelalte slugi, de un anumit domeniu al gospodăriei, dar în casa unui negustor sau mic meşteşugar se îngrijeşte de toate, de la aducerea apei până la pregătirea hranei şi la asigurarea lenjeriei curate.

De plasarea acestor fete se ocupă rudele sau cunoştinţele. Un sistem de relaţii acoperă Bucureştiul şi zonele din jur, astfel încât atunci când o fată săracă porneşte din provincie spre Capitală în căutarea unei slujbe, mai totdeauna se află o mătuşă care să cunoască o persoană de încredere şi care îi găseşte un stăpân. Maria, orfană de părinţi, este plasată de mătuşa ei la Stavri cojocaru „cu simfonie să o crească şi când va ajunge la vârstă să o înzestreze şi să o căsătorească”; Bălaşa, tot orfană, pleacă din Craiova, în căutare de lucru, ajunsă în Bucureşti, de ea se ocupă jupâneasa Iana, care o ajută să îşi găsească de lucru la Riga grămăticul ca slujnică.

Unii părinţi văd această perioadă ca o situaţie excepţională, provocată de moartea unuia dintre ei şi de sărăcie. Cel mai bine se exprimă Maria din Nemţi, cu fiică de 13 ani şi jumătate, dată la stăpân şi sedusă peste alte şase luni de un fecior aflat „acolo aproape la alt stăpân”. Iată cum îşi justifică mama palsarea fetei: „Milostive Doamne, eu de ar fi avut fata mea tată şi de a-şi fi putut să o hrănesc, eu n-aş fi dat-o a fi slujnică”.

Aspra, din mahalaua Sfântul Ştefan, insistă pe lângă cumnatul ei să-i găsească un stăpân pentru cea mai mare dintre fete. Fiind văduvă şi cu alte trei fete, ea nu reuşeşte să le asigure hrana zilnică, cu atât mai puţin nu poate să le mărite. După câteva săptămâni de cercetări, cumnatul îl găseşte pe popa Toma care are nevoie de o fată în casă. Contractul formal este repede stabilit între cele două părţi, fata fiind reprezentată de mama şi unchiul ei. Pentru slujba prestată preotul se angajează „să o aibă fată de suflet, să o crească, să o înzestreze şi să o mărite la vreme”.

Mama ţine să-şi justifice gestul în felul următor: „nu-mi dă mâna s-o înzestrez, că sunt femeie săracă”. Ajutorul preotului apare ca o salvare, din acest motiv atunci când contractul se rupe disperarea mamei şi a fetei sunt reale şi justificate. Situaţia fetei seduse, cu onoarea pierdută, apare ca o catastrofă. Din acest moment mariajul pare imposibil, iar angajarea la un alt stăpân  va fi întotdeauna legată de această întâmplare.

Pe scurt, îi va fi foarte greu să găsească pe altcineva la care „să slujească şi să-şi scoaţă pâinea”, iar mama cere cu insistenţă ca preotul „să primească pe fată în cârca lui, să o chivernisească”, aceasta devenind o obligaţie morală majoră şi imediată, căci trecerea timpului lucrează împotriva fetei, „vremea trece şi în vârstă se înalţă”. Totodată deflorarea apare ca un delict pentru care preotul trebuie să plătească, deoarece numai o zestre bogată poate să răscumpere virginitatea pierdută. Aspra crede că un soţ ar fi trecut cu vederea sărăcia, dar ar fi cam greu să accepte şi acest al doilea neajuns.   (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

 

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră