Astăzi este ziua ta - Eugen Simion

25 Mai 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Eugen Simion

Cândva, Noica spunea: „Când scrii o carte trebuie să ai o idee, când scrii un articol trebuie să ai mai multe idei”. Scriitor și critic literar în aceeași unitate a talentului, Eugen Simion a stat mereu sub proiecția și protecția luminii fecunde cu care l-a blagoslovit și l-a mântuit întru scris bunul Dumnezeu al literaturii, revelat pentru el când în Unu (Ideea), când în Unu multiplu (Ideile).

A fost și este un privilegiat. A stat în aceeași bancă de liceu cu Nichita Stănescu, s-a închinat dintâi la Eminescu (volumul „Proza lui Eminescu”, 1964), i-a cunoscut pe Emil Cioran, pe Eugen Ionescu, pe Marin Preda și pe Marin Sorescu și, în general, pe mai toate figurile luminate care i-au fost contemporane. Prin anii 70, putea să rămână în Franța, dar n-a făcut-o. Toată viața și-a dorit să-și facă un destin în cultura română sau din cultura română un destin.

Nu este un spirit religios, un credincios profund, însă îl guvernează o propoziție din Evanghelia lui Marcu: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” În prima parte a mandatului de Președinte al Academiei Române a reușit să-l convingă pe Papa Ioan Paul al II-lea să accepte să devină membru de onoare al Academiei. Dar nu asta a vrut să fie calea prin care să se apropie de Cel Sfânt, ci prin munca sa, prin menirea ce i-a fost încredințată, prin ceea ce a scris într-o viață, cât alții în trei. Căci, neîndoielnic, când va veni vremea, la Judecata de Apoi a culturii Eugen Simion va sta cu fruntea sus, dând socoteală nu atât pentru ce a făcut pe pământ, ci pentru câte cărți a scris și mai ales pentru ceea ce a scris în ele.

S-a născut la 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, județul Prahova, din părinți cu ascendență ardelenească. Când era mic vroia să se facă „general”, deoarece tatăl său, care luptase în primul război mondial, îi spusese povești fabuloase despre generalii Averescu și Dragalina. N-a ajuns să aibă stele aurii pe umeri și nici pantaloni cu vipușcă, a ajuns însă „generalul” literaturii române, pe care, cu ochiul și cu simțul său critic a „aranjat-o” pe căprării în lucrările publicate.

A terminat liceul la „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, avându-l coleg de bancă pe Nichita Stănescu. Apropierea de critica literară s-a făcut printr-o lucrare a lui Garabet Ibrăileanu. Însă fascinația supremă s-a făcut simțită la studierea lui Eugen Lovinescu, cel care i-a punctat și i-a determinat destinul. În 1952 începe cursurile la Facultatea de Litere a Universității București în condiții precare, fără bursă și fără cămin, într-o perioadă cu reale tulburări sociale.

După absolvire, deși a terminat ca șef de promoție, nu i-a fost acceptată rămânerea în București, ci a fost trimis să facă profesorat într-un sat de lângă Babadag. A refuzat repartiția, a rămas să studieze la Biblioteca Academiei și s-a apucat să copieze manuscrisele lui Eminescu (la îndemnul și cu sprijinul lui Perpessicius), plătind fiind din fondul Academiei. Așa se face că primul volum cu care debutează, în 1964, este „Proza lui Eminescu”. Mai tipărește o lucrare „Orientări în literatura contemporană” și-și dă doctoratul în științe filologice cu teza „Eugen Lovinescu, scepticul mântuit” (1969)

În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazatei literare”, iar între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. A urmat plecarea, pentru trei ani, în Franța, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne. După Paris, obține și o bursă de studii în RFG (1974). În 1971, avea să fie conferențiar universitar, iar din 1970 profesor universitar al Facultății de Litere din București.

În 1993 a devenit membru al Academiei Române, vicepreședinte, urmând ca în anul 1998 să fie ales președintele acesteia, funcție pe care a ocupat-o până în anul 2006. În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei. Dincolo de faptul că este membru al mai multor Academii din Europa, dincolo de faptul că este Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară, dincolo de premiile și distincțiile primite, Eugen Simion rămâne, incontestabil, unul dintre cei mai mari critici literari români din ultima jumătate de veac.

„Toată viața am vrut să fiu critic literar. Și am reușit. Am debutat în critică în 1960. Pe mine și pe mulți din generația mea, literatura ne-a salvat. Am căpătat o identitate”, spunea acesta cu ceva vreme în urmă.

Astăzi, ilustrul critic împlinește 85 de ani. Să urăm, celui care are deja o identitate bine conturată în cultura română, multă sănătate, ani buni de acum încolo, putere de muncă și creație, pentru că încă are multe de spus în acest segment al culturii noastre. La mulți ani, domnule Eugen Simion!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră