Astăzi este ziua ta - Doina Levintza

10 Apr 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Doina Levintza

Se ştie că numele, faima şi creaţiile domniei sale au trecut demult graniţele ţării. Prezenţă constantă în universul creaţiei vestimentare de aproape cincizeci de ani este un nume de care cu toţii am auzit, indiferent dacă i-am văzut sau nu colecţiile expuse, am cumpărat sau nu accesorii ori piese unicat semnate Doina Levintza ori numai am admirat ţinutele fermecătoare la seratele sau evenimentele importante ale Bucureştiului ultimei jumătăţi de secol.

 Cei mai mulţi dintre noi, însă, chiar dacă nu am participat la nici o „paradă de modă”, cu siguranţă i-am admirat „opera” reprezentată prin decoruri de film, teatru şi televiziune ori prin costumele personajelor din zeci de piese de teatru, film sau emisiuni Tv marca Bocăneţ.

S-a născut la 10 aprilie 1939, în Bucureşti, şi este absolventă a Facultăţii de Arhitectură din Capitală. În domeniul creaţiei a început prin a crea costume şi decoruri la Televiziunea Română, în primul rând pentru emisiunile regizate de Alexandru Bocăneţ, a cărui soţie a fost până la moartea acestuia la cumplitul cutremur din 1977. Memorabil rămâne momentul umoristic Tv, în regia lui Alexandru Bocăneţ, „În seara asta toată lumea e a mea” (1974), ale cărui decoruri şi costume au fost creaţia doamnei Levintza.

După moartea soţului îşi dă demisia din Televiziune şi începe să lucreze pentru Fondul Plastic, descoperind astfel fascinanta lume a modei. „Amestecam bucăţi de materiale cu pasmanterii, ciucuri, mărgele şi nasturi. Din toate peticelele am început să fac fuste şi genţi. Nu pierdeam nici un centimetru de material. Astăzi, după atâta timp, mă întâlnesc cu multe persoane care îşi aduc aminte de bluzele şi rochiile pe care le făceam la Fondul Plastic. Deci, în orice domeniu unde lucrezi trebuie să ai continuitate, exerciţiu de gândire, idei noi şi multă muncă. Altfel nu poţi să ajungi un bun profesionist”, îşi aminteşte doamna Levintza.

Şi profesionalismul domniei sale începe să prindă contur, să se „închege” şi să rupă barierele aproape de netrecut ale anilor 80. Astfel, expune pentru prima oară la Paris, în 1984, urmând prezentări ale creaţiilor sale şi la Monte Carlo. S-au săvârşit apoi peste 100 de prezentări ale brandului Levintza la Washington, New York, Londra, Praga, Geneva, Madrid, Japonia, China, Berlin, Bruxelles, Chicago, toate adevărate succese menţionate elogios în paginile unor prestigioase reviste străine de specialitate.

În paralel cu aceste prezentări, în ţară, începe colaborarea cu lumea teatrului şi filmului semnând scenografii şi realizând costume pentru zeci de filme şi piese de teatru, colaborând cu regizori de primă mână precum: Cornel Todea, Radu Gabrea, Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Dan Piţa, Nae Caranfil, Stere Gulea, etc.

În 1990, înfiinţează prima casă de modă specializată, iar în vara anului 2010 deschide o firmă specializată în desing de costume pentru teatru şi film, împreună cu soţul său, designerul Dan Coma. În 2005, Principesa Margareta îi acordă titlul de furnizor oficial al Casei Regale, titlu reînnoit în 2009 şi 2012.

În anul 2012 este nominalizată la Premiile Gopo, la categoria cele mai bune costume pentru lungmetrajul de ficţiune „Ceva bun de la viaţă” (regia Dan Piţa), un an mai târziu fiind nominalizată şi la Gala Premiilor Operelor Naţionale, alături de maestrul Andrei Şerban, pentru spectacolele „Indiile Galante” şi „Troienele”.

Astăzi, renumita creatoare împlineşte 79 de ani. Să-i urăm să se bucure de tot ce e mai bun şi mai frumos pe lume, multă sănătate, fericire alături de cei dragi şi multe primăveri senine, înflorate şi pastelate  ca vestimentaţiile create de domnia sa. La mulţi ani, Doina Levintza!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră