Sinucidere stranie a unui student israelian, la Timișoara

18 Dec 2018 | scris de M.C.
Sinucidere stranie a unui student israelian, la Timișoara

Un student israelian la Medicină, în anul șase de facultate, a fost găsit mort marți seara într-un apartament de pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara, informează opiniatimisoarei.ro.

Studentul, care locuia într-un apartament închiriat, nu mai răspundea la telefon, fapt care i-a alertat pe colegii săi de facultate. El locuia singur în apartamentul de la respectiva adresă. 

Câțiva colegi s-au deplasat marți la locuința acestuia, au continua să sune la telefon, dar din interior au auzit sunetul telefonului la care nu răspundea nimeni. Atunci au decis să sune la 112 și să dea alarma.

La fața locului au sosit pompierii și polițiștii, care au spart ușa și au pătruns în apartament.

La fața locului au descoperit studentul care avea venele tăiate și era spânzurat de un calorifer cu cablul de alimentare de la computer. Potrivit specialiștilor, astfel de cazuri sunt relativ rare.

Criminaliștii au început cercetările, încercând să afle cu precizie ce s-a petrecut în apartament.

Colegii de facultate sunt în stare de șoc, scrie opiniatimisoarei.ro. Ei nu își pot explica teribilul gest al colegului lor.

Despre acesta spun că nu avea o prietenă și nici rude în România, dar era un băiat sociabil, căruia îi plăcea să iasă serile în oraș, să ia masa cu ei, și nu părea să aibă vreo problemă. Mai mult, intenționa să meargă în vacanță de sărbători într-o excursie la Viena.

În apartament nu a fost găsit niciun bilet de adio.

CREDIT FOTO: opiniatimisoarei.ro

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră