Olguţa Vasilescu, PRIMELE DECLARAŢII după prima noapte în arest

31 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
Olguţa Vasilescu, PRIMELE DECLARAŢII după prima noapte în arest

„Da, instanța a hotărât arest la domiciliu, vom contesta această decizie. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, nici măcar procurorul astăzi nu a spus că în sarcina mea s-ar fi reținut vreo mită de bani, că aș fi luat bani de undeva”, a spus primarul Craiovei.

De ce este acuzată Olguţa Vasilescu 

Acuzațiile aduse de procurori se referă la sponsorizări pentru campania electorală din 2012. Potrivit DNA, mai mulți oameni de afaceri „au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic”.  Au fost obținute astfel „donații” de peste 135.000 de euro, cu care s-au realizat materiale electorale și au fost organizare spectacole pentru campania Liei Olguța Vasilescu, potrivit DNA. „Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră