Hexi Pharma nu are voie să se dizolve sau să își înstrăineze activele

16 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
 Hexi Pharma nu are voie să se dizolve sau să își înstrăineze activele

"Admite cererea Parchetului. Dispune față de Hexi Pharma, pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, următoarele măsuri preventive de la 16 mai până la 14 iulie inclusiv: interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicția fuziunii, divizării sau reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor, interzicerea plăților și transferurilor bănești, cu excepția celor necesare pentru plata utilităților și a salariilor, interzicerea producerii și comercializării de produse biocide. Cu drept de contestație în 24 de ore de la comunicare pentru Hexi Pharma", se arată în decizia instanței, conform agerpres.ro.

Cererea Parchetului General a fost depusă pentru a împiedica dizolvarea Hexi Pharma, după ce compania și-a cerut în instanță dizolvarea, Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

De asemenea, Hexi Pharma Co. SRL a depus săptămâna trecută la Tribunalul București o cerere de intrare în insolvență, pe motiv că nu mai poate face față datoriilor comerciale și fiscale, ca urmare a conjuncturii economice nefavorabile.

Compania condusă de Dan Condrea susține că are de plătit datorii de 23,4 milioane lei către bugetul de stat și către diverși furnizori, dar și facturi neachitate către două firme din Cipru de peste 20 de milioane de euro. Cele două firme din Cipru sunt Hatom Limited Limassol și Chemical&Pharmaceutical Sol LTD Nicosia, care sunt de fapt, potrivit Rise Project, două off-shore-uri controlate de patronul Dan Condre

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră