ADEVĂR SAU PROVOCARE. Ce se va întâmpla cu „lista ruşinii“ publicată de ANAF

18 Mai 2016 | scris de Mara Răducanu
ADEVĂR SAU PROVOCARE. Ce se va întâmpla cu „lista ruşinii“ publicată de ANAF

„Publicarea acestor date s-a făcut în baza articolului 162 din Codul fiscal. Este un Cod fiscal intens dezbătut. ANAF nu a făcut decât să aplice prevederile Codului fiscal. În ceea ce privește datele eronate, am constatat două situații. Într-adevăr, sunt situații în care există ceva probleme la calitatea datelor, dar există și o altă situație în care noi am anunțat că vom publica datoriile existente la 1 mai 2016. Faptul că între momentul 1 mai și 15 mai, când au fost efectiv publicate, unii dintre datornici, unii dintre contribuabili au mai plătit, nu poate să se reflecte în datele publicate la 15 mai. (... ) Avem o perioadă de procesare", a subliniat Anca Dragu, potrivit agerpres.ro. De asemenea, Anca Dragu a declarat că nu există o listă cu persoanele ale căror date au fost publicate greșit de ANAF.

După publicarea „listei rușinii”, Autoritatea pentru Protecţia Datelor s-a autosesizat și va verifica dacă Fiscul a respectat legea privind protecţia datelor personale atunci când a publicat lista datornicilor. Autoritatea va face aceste verificări după ce mai mulţi datornici au criticat faptul că li s-au publicat datele personale pe o listă la care are acces toată lumea. 

Lista ANAF cuprinde 187.000 de nume

Lista ANAF cuprinde 187.000 de nume, fiecare persoană apărând cu nume, iniţiala tatălui, prenume şi localitatea de domiciliu.  De asemenea, ministrul Finanțelor a declarat că pe lista cu persoanele fizice cu datorii la Fisc mai mari de 1.500 de lei s-au strecurat și erori. Precizările Ancăi Dragu vin după ce mai multe persoane, printre care și Elena Băsescu și Cătălin Predoiu, au contestat lista publicată de ANAF și au explicat că și-au plătit datoriiile.

„Sunt două categorii de erori pe care le-am identificat, două tipuri de situații. Una în care există, într-adevăr, erori în scriptele ANAF-ului și a doua în care practic nu există nicio eroare. Noi am publicat la 15 mai datoriile în vigoare la 1 mai. Dacă între timp au fost plăți efectuate, ele nu au putut fi luate în calcul și ca atare nu se reflectă în datele publicate la 15 mai", a spus Anca Dragu, răspunzând unei întrebări referitoare la eventualele erori identificate în lista cu restanțierii persoane fizice.  În acest context, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a spus că ANAF va face o rectificare a datelor publicate.  „Va veni ANAF cu o rectificare și cu date suplimentare pe eventualele corecții pe care le va face", a precizat Suciu.

ANAF riscă 180.000 de procese

ANAF riscă 180.000 de procese după ce a publicat lista cu datornicii persoane fizice, deoarece numele şi prenumele, alături de alte informaţii ce pot duce la identificarea unui cetăţean, sunt date cu caracter protejat, a declarat avocatul Adrian Cuculis, pentru News.ro. "Lista ruşinii, marca ANAF, o să atragă după sine procese civile. Legea 677/2001 a fost analizată recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit în mod clar că numele şi prenumele, alături de alte date ce pot duce către identificarea unui cetăţean, sunt date cu caracter sensibil/protejat. ANAF riscă, prin imprudenţa făcută, să se pricopsească cu 180.000 de procese", a spus avocatul.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, luni, lista cu datornicii persoane fizice, cu restanţe de peste 1.500 lei la 31 martie, fiind înregistraţi 187.230 debitori, care au de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere. Fiscul a menţionat că poate recupera la acest moment circa 2,3 miliarde lei.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră