Codul Penal - adoptat de Camera Deputaţilor. Iohannis: Este dictatura majorităţii, periculoasă pentru democraţie

04 Iul 2018
Codul Penal - adoptat de Camera Deputaţilor. Iohannis: Este dictatura majorităţii, periculoasă pentru democraţie

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului Penal. S-au înregistrat 167 de voturi "pentru", 97 ''împotrivă'' şi 19 s-au abţinut, scrie agerpres.ro.

Raportul a fost adoptat marţi după-amiază de parlamentarii din Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei, după ce proiectul privind modificările la Codul Penal a fost aprobat de Senat.

În comisie, a fost păstrată forma adoptată de Senat, modificările fiind unele de natură tehnică. Comisia a acceptat un amendament al ALDE potrivit căruia pentru a se constata infracţiunea de delapidare este obligatorie plângerea penală prealabilă împotriva funcţionarului public.

Proiectul de modificare a Codului Penal, iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a fost adoptat marţi în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că adoptarea modificărilor la Codul Penal este un eveniment ”revoltător” şi a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) Codul Penal şi Codul de procedură penală.

Preşedintele a mai spus că ceea ce se întâmplă în aceste zile este dictatura majorităţii şi este profund dăunătoare democraţiei. Klaus Iohannis a precizat că despre conţinutul noului Cod Penal va vorbi atunci când îl va contesta la CCR.

"Este revoltător și inadmisibil modul în care PSD a trecut prin Parlament modificarea Codului Penal. Această dictatură a majorității este profund dăunătoare democrației. Voi folosi toate instrumentele pe care le am la dispoziție pentru a contesta prevederile toxice introduse de PSD în Codul Penal și Codul de Procedură Penală și voi sesiza Curtea Constituțională", a declarat preşedintele.

Oficial, Puterea spune că modificările erau impuse de obligația Parlamentului de a pune legile în vigoare în acord cu deciziile Curții Constituționale sau cu directiva europeană privind prezumția de nevinovăție.

RFI România a discutat subiectul cu directorul executiv al organizației pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH, Nicoleta Andreescu. APADOR-CH a militat sistematic pentru un Cod Penal echitabil și în acord cu respectarea drepturilor omului. Potrivit APADOR-CH, modificările la Codul Penal sunt periculoase și ilegale în absența studiilor de impact.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că nu este surprins că preşedintele Klaus Iohannis va ataca la Curtea Constituţională modificarea Codurilor penale, dat fiind că a folosit “în mod abuziv" toate instrumentale şi atribuţiile pe care le are în Constituţie pentru a bloca şi alte legi. Dragnea i-a transmis preşedintelui că trebuie să stea la rând pentru atacarea la Curte a Codurilor penale, deoarece a anunţat şi opoziţia că va face acest demers.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră