Premieră la EXCELSIOR: Fluturii sunt liberi, nu-i așa?

09 Ian 2017 | scris de Sebastian S. Eduard
Premieră la EXCELSIOR: Fluturii sunt liberi, nu-i așa?

Spectacolul, care a făcut o lungă carieră pe Broadway și pe marile ecrane, vorbește depre libertate și despre curajul unui tânăr orb de a-și lua viața în propriile mâini. Moartea tatălui, o primă iubire eșuată, o mamă mult prea grijulie și posesivă îl împing pe Don să se mute singur într-un apartament din Manhattan, pentru a-și dovedi lui și lumii că, în pofida handicapului său, poate duce o viață normală.

Titlul piesei, inspirat de un pasaj din Charles Dickens, suprinde poezia fragilității destinului proaspăt asumat de personajul principal: „Nu-mi doresc decât să fiu liber. Fluturii sunt liberi. Omenirea nu-i va refuza, cu siguranță, lui Harold Skimpole ceea ce le îngăduie fluturilor”.
„Fluturii sunt liberi” este o piesă despre dragoste, curaj, experiențe definitorii și maturizare, presărată cu umor fin și acorduri de chitară.

Din distribuția spectacolului fac parte: DON BAKER – Alex Călin; JILL TANNER – Ioana Anastasia Anton; DOAMNA BAKER – Catrinel Dumitrescu; RALPH AUSTIN – Șerban Gomoi

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Teatru

Ultima oră