Piesa "Tigrul sibian" de Gianina Cărbunariu, pusă în scenă în Suedia

06 Sep 2015
Piesa
La 4 septembrie Teatrul Dramatic Regal din Stockholm a găzduit premiera în limba suedeză a spectacolului Tigrul regia Sofia Jupither, o montare a textului dramaturgului român Gianina Cărbunariu (foto), în traducerea suedeză a lui Inger Johansson.

Este pentru prima dată când textul unui dramaturg român contemporan este montat la Teatrul Dramatic Regal, spectacolul fiind rezultatul colaborării unei companii independente, Jupither Josephsson, cu multiplii şi reputaţi parteneri instituţionali suedezi precum Agenţia Naţională Suedeză de Spectacole Riksteatern, Teatrul Municipal din Malmö, Teatrul Popular din Göteborg (Folkteatern) şi Teatrul Municipal din Örebro. Proiectul se bucură de asemenea de sprijin financiar din partea a numeroase instituţii de stat suedeze, iar ştirea despre montarea textului Gianinei Cărbunariu a fost deja preluată de importante agenţii de presă şi numeroase publicaţii din Suedia.

Textul, sub forma unui fals documentar de investigaţie unde toţi martorii sunt intervievaţi după ce, într-un mic oraş, un tigru fuge de la grădina zoologică, aduce în discuţie reacţia grupurilor sociale compacte faţă de elementul diferit şi străin. Până în prezent textul a fost montat în română şi franceză, aceasta fiind prima sa punere în scenă în Europa de Nord.
 

Alte stiri din Teatru

Ultima oră