Fenomenul Beatrice Rancea

16 Mai 2016 | scris de Eveline Păuna
Fenomenul Beatrice Rancea

Nu e doar balerină, pentru că are expresivitate de actriță. Nu e doar actriță, pentru că are viziune de regizor. Nu e doar regizor, pentru că stăpânește filozofia scenei. Nu e doar un fin cunoscător al universului artistic, pentru că ea însăși îl generează, măcar la nivelul Iașului, ca manager. Nu e doar manager, pentru că funcția aceasta este un apogeu al tuturor celorlalte. Beatrice Rancea este fenomenul de la Iași - directorul general care a salvat instituția de la colaps, strategul care își apără artiștii cu prețul nopților nedormite de griji și a timpului - tot - petrecut în Operă. Însă, probabil că nicăieri în lume nu există un manager care să înțeleagă scena de ambele părți - atât în poziție de conducere, cât și ca interpret. Se implică artistic pro bono, de dor de dans și de drag de public. Astfel, Beatrice Rancea a revenit pe scenă, pe 14 și 15 mai în spectacolele „Bal” și „Kabaret - Nostalgie în două părți”.

„Bal” este spectacolul oglindă al femeilor cărora, o perioadă, le ajunge propria persoană. Cele care fac din mersul pe tocuri o știință a seducției, care au unghii roșii și priviri încrezătoare. Cele care închid uneori ochii, din spatele genelor lor mari, rimelate, şi oftează ascunzând pasiuni imposibile. „Bal” este spectacolul unui singur personaj, interpretat de Beatrice Rancea. Toate celelalte prezențe de pe scenă sunt pentru a întruchipa Femeia, la diferite vârste și poveștile ei de dragoste. Uneori violente, alteori trădate sau trăite pe furate, iubirile ei s-au dus, fie din pricina orgoliului său, fie din pricina bărbaților. Beatrice Rancea joacă rolul Femeii pe care experiența a împlinit-o, dar i-a dat și înțelepciunea de a rememora cauza din pricina căriea iubirile ei, au ajuns, mereu, la final. Dorindu-și să-și reconfirme feminitatea și senzualitatea, se agață de clipe de vis, însă realitatea o aruncă în brațele bărbatului cu părul nins, care nu-i oferă pasiune, ci stabilitate. Dar cât contează stabilitatea pentru o femeie pasională?! Sau, dimpotrivă, nu cumva tocmai stabilitatea relației este confirmarea puterii ei supreme?! Confruntată cu trecutul său, Femeia își înțelege prezentul. Cu lacrimi și disperare spală amintirile pătimașe, arucând în fața spectatorilor o poveste emoționantă despre călătoria spre sine.

Spectacolul „Kabaret - Nostalgie în două părți” invită publicul într-o lume suprarealistă, descrisă până la contopire de personaje celebre ale cabaretului german al anilor '20-'30. Decorul spectacolului, inspirat de celebra pictură a lui René Magritte - „Valorile Personale”, aduce la viață o lume stranie, un spațiu al contrastelor îmbibate în umor, culoare, dincolo de care plutește sentimentul de melancolie. Simbolurile spectacolului - de la elemente coregrafice, până la detalii de costum, delimitează trăsăturile de caracter ale personajelor, care alunecă de la naivitate aparentă, până la voluptate, senzualitate, magnetism. În acest spațiu straniu, există un dulap - parcă simbol al intruziunii în spațiul personal. Din acesta își fac apariția trei clowni, care trăiesc cu uimire sentimentele generate de personaje. O veți recunoaște, de pildă, pe Marlene Dietrich, alături de alte nume reprezentative creionate ferm sau, dimpotrivă, țintuite în simboluri. Unul dintre clowni, hotărăște să rămână în universul pe care tocmai l-a descoperit. Univers care, în esență, este viața, în splendoarea contrastelor sale.

Este de remarcat simbolul clownului, care sugerează elemente definitorii pentru condiția umană - uimirea din privire ascunde tristeți profunde, drapate în poze sociale cât mai diverse. Simfonia numărul 5 de Piotr Ilici Ceaikovski este coloana sonoră a unei simfonii personale. Clownul dirijează o orchestră imaginară, a cărei vibrație ascunde simboluri ce compun, de fapt, viața. Astfel, personajele spectacolului îl înconjoară, pentru o ultimă imagine ce depășește rama tabloului. Așadar, dincolo de evidență, există înțelesuri bine ticluite în structuri personale interiorizate.

Viața este un cabaret, din dorința fiecăruia dintre noi de a se da în spectacol în fața celorlalți, împingându-și propriile limite până la momentul în care dezgolirea aceasta îi face vulnerabili. Vicii sau pasiuni, toate macină viața, punând rațiunea față în față cu dorințe animalice. Dincolo de vitrină, rămâne nostalgia a tot ce-a fost - amintiri cu vibrații complexe, întocmai ca o orchestră ce-și dirijează ea dirijorul.

Regia și coregrafia spectacolelor sunt semnate de Yvette Bozsik. Dansează baletul Operei Române Iași, cu participarea extraordinară a celei căreia i se datorează aceste titluri - Beatrice Rancea, care va fi invitata mea în emisiunea CUVINTE POTRIVITE de miercuri, 18 mai, de la ora 22.00 la Smart FM 107.3

 {gallery}Beatrice_Rancea{/gallery}

Alte stiri din Teatru

Ultima oră