A murit actorul Alexandru Arșinel

29 Sep 2022
A murit actorul Alexandru Arșinel

Actorul Alexandru Arșinel s-a stins din viață joi seară. Arșinel avea 83 de ani. Era internat la Spitalul Universitar din București.

Alexandru Arşinel s-a confruntat, în ultimii ani, cu numeroase probleme serioase de sănătate.

În anul 2017, actorul a fost internat pentru probleme cardiace, atunci când i-a fost montat un stent pe o arteră a inimii. De asemenea, el era diagnosticat cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială.

În anul 2013, Arşinel a trecut printr-un transplant renal.

Cunoscut, în mod special, pentru filmele, spectacolele şi piesele jucate împreună cu marea actriţă Stela Popescu, Alexandru Arşinel a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie, care a adus contribuţii importante teatrului de revistă, televiziunii şi cinematografiei româneşti.

Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939 la Dolhasca, în Suceava.

Alte stiri din Teatru

Ultima oră