Viorel Moldovan a fost demis de la Auxerre. Cu ce a greşit

26 Sep 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Viorel Moldovan a fost demis de la Auxerre. Cu ce a greşit

Fostul internaţional român Viorel Moldovan nu mai este antrenorul echipei AJ Auxerre, din Liga2 franceză. Tehnicianul român a fost demis luni dimineaţă, potrivit eurosport.fr.


Numit tehnician în această vară, Moldovan a fost demis la mai puţin de trei luni de la sosirea sa la echipă. Viorel Moldovan a făcul el însuşi anunţul la încheierea şedinţei de antrenament pe stadionul Abbe-Deschamps, care a fost condusă de adjunctul său, David Carre.
Moldovan a fost primit în audienţă de directorul general al AJA, Baptiste Malherbe, dar fostul internaţional român, în vârstă de 44 de ani, a refuzat să facă orice fel de comentariu pe marginea întâlnirii avute, scrie sursa citată.

teren
Tehnicianul român, care i-a succedat lui Jean-Luc Vannuchi, a criticat dur conducerea clubului pentru transferurile făcute, vineri, la încheierea meciului din cea de-a noua zi a campionatului din Liga 2, pierdut acasă în faţa echipei Le Havre (1-0). AJA este acum pe locul 19 în clasamentul Ligii 2.

Ca jucător, Moldovan, care a evoluat la Rapid şi Dinamo Bucureşti, a lăsat în Franţa o impresie frumoasă, datorită evoluţiilor sale la Nantes (2000-2004).
Viorel Moldovan, în vârstă de 44 de ani, a preluat-o pe Auxerre la 20 iunie, reaminteşte şi digi24.ro. Înainte, el a mai pregătit formaţiile FC Vaslui, FC Braşov, Sportul Studenţesc, Rapid Bucureşti, naţionala de tineret a României, iar ultima dată a fost secundul lui Anghel Iordănescu la prima reprezentativă a României.

Alte stiri din Sport

Ultima oră