De ce laptele este excelent pentru copii, bun pentru adolescenţi, dar mai puţin recomandat adulţilor

01 Iun 2015
De ce laptele este excelent pentru copii, bun pentru adolescenţi, dar mai puţin recomandat adulţilor
 1 iunie este şi Ziua mondială a laptelui, motiv pentru care Atlantico abordează subiectul din perspectiva avantajelor şi dezavantajelor consumului acestui aliment cu Caroline Gayet, dietetician, nutriţionist şi fitoterapeut. Specialistul spune că laptele este o sursă de proteine şi calciu, esenţiale pentru creşterea armonioasă a copiilor. Calciul este determinant în formarea masei osoase. Laptele este indicat copiilor mici pentru consolidarea sistemului osos. Anticorpii necesari în apărarea imunitară sunt proteine. Când vorbim despre lapte ne gândim la laptele de vacă, dar cel mai bun lapte este, totuşi, cel matern. Femeile care nu alăptează îşi pot hrăni pruncii cu lapte praf special pentru ei. Dar iată că sunt din ce în ce mai mulţi copii care nu tolerează proteinele din laptele de vacă sau lactoză.  

În privinţa dezavantajelor, specialistul precizează că laptele conţine caseină, o proteină care este greu digerabilă. Caseina este, de asemenea, pro-inflamatoare, adică ea nu provoacă, dar agravează fenomenele inflamatorii existente cum sunt eczema sau psoriazisul. Dacă unele persoane suferă de aceste inflamaţii ele trebuie să renunţe la lapte.

 Specialistul recomandă laptele de calitate, din surse bio, care nu provine de la vaci crescute cu diverse produse şi supuse unor tratamente medicale de tipul antibioticelor. Dacă unele persoane au intoleranţă la lapte, o explicaţie poate fi pasteurizarea, ambalajele care pot conţine ftalaţi. « Laptele din zilele noastre nu mai are nimic comun cu  lapte de acum 50 de ani », spune Caroline Gayet.

 În opinia specialistului, produsele lactate nu ne sunt nişte aliaţi pe tot parcursul vieţii. Ele sunt benefice până la aproximativ de 4 ani. După, între 4 şi 17 ani, ajută în procesul de creştere, dar pentru adulţi ele nu mai sunt strict necesare. Ceea ce nu înseamnă că adulţii trebuie să renunţe la iaurt sau brânză. Şi dacă ne gândim la carenţa de calciu, la osteoporoză despre care ştim că le putem preveni prin consumul de lactate, Caroline Gayet spune că toate fructele, legumele, oleaginoasele, sardinele conţin calciu, care este chiar mai bine asimilat decât calciul din lapte. Aşadar, cei care nu consumă lactate nu sunt neapărat pândiţi de pericolul carenţei de calciu.

 După vârsta de 50 de ani se recomandă un singur produs din lapte pe zi şi nu trei, deoarece laptele conţine factori de creştere şi hormoni, în special prolactină. Aceşti hormoni sunt recomandaţi doar dacă vrem să devenim părinţi. Or, după 50 de ani, la menopauză sau andropauză, în mod normal nu ne mai facem proiecte de a face copii.

Laptele bunicilor noştri era crud, azi, el este pasteurizat şi tratat termic pentru evitarea salmonelelor. Dar laptele crud conţine fermenţi care ajută la asimilarea şi digerarea laptelui. În prezent, sunt multe persoane alergice la produsele lactate, ca, de altfel, la gluten. Este o problemă de supraexpunere. Deoarece chiar dacă noi nu vrem să bem lapte, de exemplu, el este prezent în multe alimente industriale. În concluzie, spune Carolin Gayet, produsul din lapte nu este neapărat nevoie să fie prezent şi la micul dejun, şi la prânz, şi la cină. Putem să mâncăm brânză, dar cel mai bine ar fi să fie brânză din lapte crud, nu din lapte pasteurizat.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră